600 de kilograme de articole pirotehnice au fost confiscate de polițiștii timișeni

600 de kilograme de articole pirotehnice au fost confiscate de polițiștii timișeni

600 de kilograme de articole pirotehnice au fost confiscate de polițiștii timișeni

Vineri, 13 decembrie, Serviciului Arme, Explozibili și Substanțe Periculoase din cadrul IPJ Timiș au pus în aplicare 4 mandate de percheziție domiciliară în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept și comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni.

În urma perchezițiilor, au fost ridicate 39 de colete ce conțineau articole pirotehnice din categoriile F1-F4 cu o greutate de aproximativ 600 de kg, 7 telefoane mobile și 2 laptopuri.

CITEȘTE ȘI: “Dă, Doamne, bine la toți!”. Aproximativ 200 de familii dintr-o comună timișeană vor primi preparate tradiționale de Crăciun, după ce localnicii și primăria s-au implicat într-o campanie de donații

În fapt, un bărbat în vârstă de 32 de ani, în luna noiembrie 2024, ar fi comercializat către persoane neautorizate din țară articole pirotehnice pe care le-a expediat prin intermediul unei firmei de curierat, ambalate în 2400 de colete pentru care a încasat sume ramburs de aproximativ 1.600.000 lei.

Față de acesta s-a dispus măsura preventivă a reținerii pentru 24 de ore, persoana fiind introdusă în arestul IPJ Timiș.


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *