5 persoane bănuite de trafic de substanțe toxice, depistate în flagrant delict.
La data de 6 iunie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Timiș, în cadrul unei acțiuni comune transfrontaliere și în urma informaților obținute cu sprijinul Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF), au desfășurat activități specifice în vederea prinderii în flagrant delict a mai multor persoane, care ar fi încercat să comercializeze 4.420 de flacoane de substanțe toxice (insecticid).
Un bărbat, în vârstă de 51 de ani, a fost reținut.
CITEȘTE ȘI: Listele copiilor înscriși la clasa pregătitoare 2023 vor fi afișate până pe 12 iunie, deși ar fi trebuit să fie publicate pe 6, anunță Ministerul Educației
În fapt, la data de 6 iunie 2023, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Timiș au depistat în trafic, în flagrant delict, pe strada Gelu din municipiul Timișoara, un autoturism și o autoutilitară, în care se aflau 5 bărbați, cu vârste cuprinse între 21 și 51 de ani, bănuiți de săvârșirea infracțiunilor de tăinuire la furt și trafic de produse sau substanțe toxice.
În urma efectuării controlului autovehiculelor, în habitaclul autoutilitarei au fost descoperite 221 de cutii cu insecticid, fiecare cutie conținând 20 de flacoane, a câte 200 de ml de substanțe toxice, produsele fiind oferite spre vânzare la prețul de 18 euro/flacon, existând suspiciunea că acestea ar fi fost sustrase la data de 28 martie 2023 din Italia, valoarea de piață a produselor sustrase fiind de peste 1.000.000 de euro.
Cele 5 persoane au fost conduse la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș, pentru audierii.
Cele 4.420 de flacoane care conțineau insecticid au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor.
Totodată, s-a procedat la indisponibilizarea autoutilitarei, până la finalizarea cercetărilor.
Un mandat de percheziție domiciliară a fost pus în executare la data de 6 iunie 2023, în municipiul Arad, județul Arad.
În urma probatoriului administrat în cauză, un bărbat, în vârstă de 51 de ani, a fost reținut pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tăinuire la furt și trafic de produse sau substanțe toxice, cercetările fiind continuate sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara.
Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale.
La activități au participat și polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Arad.
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, în colaborare cu autoritățile judiciare din Italia, vor efectua în continuare cercetări, în vederea stabilirii întregii activități infracționale a celor 5 persoane și luării măsurilor legale care se impun.