4 morți și 10 răniți într-un nou atac armat în SUA. Un bărbat a intrat cu două arme într-un spital din Oklahoma și a început să tragă

atac armat

4 morți și 10 răniți într-un nou atac armat în SUA. Un bărbat a intrat cu două arme într-un spital din Oklahoma și a început să tragă

Cel puțin patru oameni au murit și 10 au fost răniți, în cel mai recent atac armat din Statele Unite. Un bărbat a intrat cu două arme într-un spital din Oklahoma și a deschis focul. Forțele de ordine l-au găsit mort și presupun că s-a sinucis. Nu se cunosc deocamdată motivele atacului.

Atacul vine la o săptămână după ce un adolescent de 18 ani a ucis 19 copii și doi profesori la o școală din Texas. Iar la jumătatea lunii mai, un alt tânăr, tot de 18 ani, a ucis 10 oameni într-un supermarket din statul New York.

Eric Dalgleish, adjunctul Poliției din Tulsa, Oklahoma: „La ora 16:52, dispeceratul nostru a primit un apel despre un trăgător activ la Natalie Medical Building din 6457 South Yale Avenue.

Am trimis ofițerii la locație. Au luat contact cu victimele și cu suspectul la 5:01. Ofițerii care au ajuns au auzit împușcături în clădire și de aceea s-au îndreptat către etajul al doilea”.

„Veneam la doctor, i-am luat pe nepoții mei cu mine. E îngrozitor! Este foarte trist! S-a întâmplat atât de aproape de casă, te gândești că nu mai este sigur nicăieri să ieși pe stradă. Mă rog pentru toți cei care se află în acea clădire”, a spus o femeie.

CITEȘTE ȘI: Creştinii ortodocşi prăznuiesc astăzi Înălţarea Domnului

Atacul a avut loc într-una dintre clădirile unui spital din Tulsa, Oklahoma. Suspectul, găsit și el mort, este un bărbat tânăr, de culoare, înarmat cu o pușcă și cu un pistol.

A folosit ambele arme, a precizat poliția, care crede că acesta s-a sinucis. Oamenii legii au intervenit rapid și masiv și au început evacuarea clădirii, în timp ce căutau în primă fază un potențial al doilea atacator. Pe unul dintre martorii atacului l-au găsit ascuns într-un dulap.

Cliff Robertson, CEO San Francis Health System: „Tot ce poate să facă comunitatea pentru noi este să se roage pentru familiile victimelor. Sunt peste 10.000 de angajați la San Francis Health System care își dedică viețile ajutării oamenilor în nevoie, iar acest act oribil și lipsit de sens nu va schimba asta”.

G.T. Bynum, primar Tulsa, Oklahoma: „Acest campus e pământ sfânt pentru comunitatea noastră. De decenii aici vin la muncă eroi care salvează viețile oamenilor din orașul nostru”, conform digi24.ro.

Președintele Joe Biden a fost informat despre atac. Casa Albă a precizat că monitorizează îndeaproape situația și că a contactat oficialii de stat și locali pentru a oferi sprijin.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *