32 de deținători de arme verificați de polițiști în Timiș

32 de deținători de arme verificați de polițiști în Timiș

32 de deținători de arme verificați de polițiști în Timiș.

În data de 24.06.2023, polițiștii Orașului Deta și cei ai celor două secții rurale arondate, au desfășurat o acțiune cu efective mărite pentru verificarea deținătorilor de arme și muniții letale din orașul Deta și din cele 12 comune din zona de competență.

CITEȘTE ȘI: Sindicaliștii din Sănătate anunță grevă generală în 27 iulie dacă nu li se respectă revendicările. Programul acțiunilor de protest

Activitatea a vizat verificarea condițiilor de asigurare a securității armelor și munițiilor, verificarea valabilității documentelor în care sunt înscrise armele, identificarea deținătorilor de arme care ar prezenta pericol pentru ordinea publică, viața și integritatea corporală a persoanelor, precum și instruirea acestora cu privire la principalele obligații prevăzute de legislația în domeniu.

Polițiștii au verificat 32 de deținători de arme, constatând faptul că 2 dintre aceștia nu ar fi respectat obligația de a anunța schimbarea locului de deținere în termen de 10 zile la Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Timiș, transportând armele la noile adrese fără a solicita polițiștilor obținerea unei autorizații de transport.

Aceștia au fost sancționați conform Legii nr. 295/2004, privind regimul armelor și al munițiilor, fiind aplicată măsură complementară a anulării dreptul de deținere, port și folosire a armelor.

De asemenea, un alt deținător verificat nu ar fi respectat condițiile de păstrare și asigurare a securității armelor deținute, fapt pentru care a fost sancționat conform Legii nr. 295/2004, privind regimul armelor și al munițiilor, fiind aplicată măsură complementară a anulării dreptului de deținere, port și folosire a armelor.

Polițiștii timișeni vor continua activitățile de verificare în vederea prevenirii evenimentelor negative.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *