
Poliţiştii de frontieră de la Nădlac II au găsit 31 de migranţi din Pakistan, India și Bangladesh care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi într-un TIR încărcat cu frigidere.
La Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II s-a prezentat miercuri pentru efectuarea formalităţilor, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean român, aflat la volanul unui TIR. Acesta transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, frigidere pentru o firmă din Italia.
În urma controlului, poliţiştii au descoperit, ascunși în compartimentul pentru marfă, 31 de cetățeni străini.
CITEŞTE ŞI: Elevii care au luat locul I la olimpiadele naționale sau premii la competițiile internaționale se vor putea înscrie la liceu fără susținerea Evaluării Naționale
Aceştia au fost duși la sediul poliției, unde, în urma verificărilor preliminare, s-a stabilit că sunt cetăţeni din Bangladesh, India și Pakistan, care intenţionau să ajungă ilegal într-un stat din vestul Europei.
Polițiștii fac în acest caz cercetări cu privire la săvârșirea infracţiunilor de trafic de migranți și tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat.