28 de ani și-a împărțit viața între casă și spital. Acum, drumul pacientei s-a oprit
Se numea Marinela Coza și era din Vața de Jos. O greșeală medicală din anul 1990 dus-o pe patul de spital încă din 1994. Făcea de trei ori pe săptămână dializă la Secția de Hemodializă a Spitalului Județean de Urgență Deva.
28 de ani, viața sa s-a împărțit între spital și casă. A fost contabilă, dar boala a obligat-o să se pensioneze. Angajații secției spun că era o femeie credincioasă, care își iubea foarte mult copilul și care, în ciuda bolii, muncea extrem de mult.
CITEȘTE ȘI: De la 1 iunie, masca nu mai e obligatorie nicăieri în Grecia
Secția de Hemodializă devenise o a doua casă, iar medicii, asistentele și infirmierele – rudele sale, prietenii săi, cărora le știe viețile, cu necazuri și bucurii, cu succese, înfrângeri, râsete și lacrimi, pe unii i-a văzut crescând în profesie, alții s-au pensionat, alții au venit în loc.
La 25 de ani de când începuse să facă dializă angajații Secției de Hemodializă a SJU Deva au sărbătorit-o.
I-au omagiat atunci curajul, determinarea și voința de a trăi. S-au mai bucurat împreună de încă trei ani. 28 de ani, atât a durat lupta și prietenia. Zilele trecute, Marinela Coza s-a stins.
Colectivul Secției de Hemodializă a SJU Deva deplânge dispariția sa și este alături de familia îndoliată.
Să se odihnească în pace!
Sursa: hunedoaralibera.ro