22 de ani de închisoare pentru autorul unei crime care a șocat o comunitate din Banat

Mai puțini cu trei

22 de ani de închisoare pentru autorul unei crime care a șocat o comunitate din Banat

22 de ani de închisoare pentru autorul unei crime comise în comuna cărășeană Constantin Daicoviciu în luna februarie a acestui an.

CITEȘTE ȘI: ANM a anunțat zonele în care va ninge din acest weekend

Aceasta este decizia Tribunalului Caraș-Severin, instanța stabilind și că bărbatul trebuie să plătească daune morale rudelor victimei sale. Decizia nu este definitivă, ea fiind deja atacată cu recurs, scrie reper24.ro.

În luna februarie a acestui an, o crimă petrecută în Constantin Daicoviciu șoca opinia publică. Victima, o femeie de 32 de ani, a fost înjunghiată și ulterior abandonată pe câmp de către concubin, un bărbat de 29 de ani din județul Mehedinți.

Câteva ore după comiterea crimei, bărbatul s-a prezentat la sediul Poliției Municipiului Drobeta Turnu-Severin, unde a povestit ce s-a întâmplat.

„În această dimineață, în jurul orei 05:00, Inspectoratul de Poliție Județean Caraș-Severin a fost informat despre faptul că la sediul Poliției Municipiului Drobeta Turnu-Severin s-a prezentat un bărbat de 29 de ani, din județul Mehedinți, care a sesizat că aseară, în jurul orei 23:00, a înjunghiat-o mortal pe o femeie de 32 de ani, din comuna Constantin Daicoviciu, județul Caraș-Severin, după comiterea faptei, acesta abandonând cadavrul pe un câmp, în apropierea localității Căvăran.

Polițiștii de la Secția 2 Poliție Rurală Caransebeș s-au deplasat imediat la fața locului, cadavrul femeii de 32 de ani fiind găsit în zona indicată”, se arata într-un comunicat de presă transmis pe data de 17 februarie de Inspectoratul Județean de Poliție Caraș-Severin.

Victima, Delia Roxana Păiuş, era mama unei fetiţe în vârstă de 5 ani, provenită dintr-o relație anterioară.

Instanța a stabilit că autorul crimei, Mitică Arbănaș, trebuie să plătească fetiţei lunar suma de 700 de lei până la majorat sau până la împlinirea vârstei de 26 de ani, dacă aceasta îşi va continua studiile peste vârsta de 18 ani.

De asemenea, acesta trebuie să achite suma de 250.000 lei, cu titlu de daune morale.

Pentru mama victimei, Mitică Arbănaş trebuie să plătească suma de 10.000 lei, reprezentând daune materiale, precum şi suma de 150.000 lei, cu titlu de daune morale.

Pentru alte 4 persoane, rude ale vicimei, bărbatul trebuie să plătească 200.000 de lei reprezentând daune morale. Sumele trebuie actualizate în raport cu indicele de inflaţie la data plăţii efective.

Decizia Tribunalului CAraș-Severin a fost atacată cu recurs la Curtea de Apel Timișoara.

Foto: arhivă cu rol ilustrativ


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *