200 de poliţişti din Arad au notificat IPJ că refuză să facă ore suplimentare

200 de poliţişti din Arad au notificat IPJ că refuză să facă ore suplimentare

200 de poliţişti din Arad au notificat IPJ că refuză să facă ore suplimentare.

Polițiștii își motivează hotărârea prin măsurile prevăzute în Ordonanţa „trenuleţ” care ar urma să le micşoreze veniturile.

Aproximativ 200 de poliţişti din judeţul Arad şi-au notificat în scris şefii că refuză să mai efectueze orele suplimentare sau să lucreze în zilele libere legal.

Liderul judeţean al Sindicatului Sidepol, Radu Dărău, spune că poliţiştii care au notificat în scris conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean sunt de la toate sindicatele reprezentative din judeţ.

“Pe lângă cei care au trimis notificări în scris, sunt mulţi alţi poliţişti care refuză să mai efectueze ore suplimentare şi să mai lucreze în zilele libere. Vorbim de poliţişti de la toate structurile, dar în principal de la Ordine Publică, Rutieră şi Investigaţii Criminale”, a declarat Radu Dărău, citat de radiotimisoara.

El a precizat că membrii Sidepol sunt în grevă japoneză la Arad, protest care este pe termen nelimitat şi nu afectează activitatea.

“Principalele nemulţumiri sunt legate de măsurile anunţate de Guvern care vor reduce veniturile poliţiştilor cu 15 – 20%. În cazul membrilor de sindicat Sidepol, conform calculelor pe care le-am făcut, veniturile lunare se vor reduce cu până la 1.500 de lei”, a precizat Radu Dărău.

Organigrama IPJ Arad cuprinde aproximativ 1.100 de posturi, din care circa 850 sunt ocupate.

CITEȘTE ȘI: „Dor de Eminescu”

 


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *