138 de posturi de conducere au rămas vacante în rețeaua școlară din Timiș

de invatamant

Concursul pentru ocuparea celor 288 de funcții de conducere în unitățile de învățământ din Timiș, organizat în perioada 15 octombrie – 3 decembrie, s-a încheiat cu promovarea a 150 de candidați din cei 255 înscriși.

CITEȘTE ȘI: Invenție inedită a cercetătorilor japonezi: Masca ce strălucește când detectează COVID-19. Când ar putea fi lansată pe piață

Până pe 13 decembrie, aceștia vor trebui să își definitiveze opțiunile pentru unitățile de învățământ la conducerea cărora doresc să acceadă, având în vedere faptul că au fost exprimate solicitări pentru ocuparea a 180 de poziții de director și director adjunct.

Prioritate va avea candidatul care a obținut cea mai mare medie în urma susținerii celor două probe (proba scrisă și interviul). În intervalul 20-22 decembrie, vor fi emise deciziile de numire pe o durată de patru ani a candidaților care au promovat concursul.

Pentru posturile rămase vacante, conducerea Inspectoratului Școlar Județean Timiș ia în calcul organizarea, în decursul acestei luni, a  unui interviu pentru posibilii candidați.

”Din respect pentru principiile în care a fost organizat acest concurs și din respect pentru colegii noștri care au participat la concursul de directori ar trebui să procedăm așa”, a punctat inspectorul școlar general Marin Popescu.

Aceștia vor fi numiți cu detașare în interesul învățământului până la organizarea unui nou concurs național de ocupare a funcțiilor de conducere în unitățile de învățământ, dar nu mai târziu de sfârșitul anului școlar 2021/2022.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *