135 de ani de la prima lege pentru străini

Peste 4.300 de permise de ședere pentru diferite scopuri au fost emise de polițiștii de la imigrări din Timiș, în primele 8 luni ale anului

Joi, Inspectoratul General pentru Imigrări – Serviciul pentru imigrări Timiș sărbătoreşte 135 de ani de la atestarea documentară a primului act normativ care reglementa regimul străinilor în România – Legea asupra străinilor.

”Primind ordinul de explusiune, străinul va trebui să arate punctul de la frontieră prin care voiesce să trécă, și, în casul acesta, i-se va remite o fóie de drum prin care se va regula itinerarul ce va avea să urmeze, și timpul cât va avea dreptul să se popréscă în fie-care localitate, până la frontieră.

În casul de a contraveni la vre-una din aceste dispozitiuni, străinul va fi condus afară din țară prin forța publică”, se stipula într-unul din articolele respectivei legi. De atunci, legislația română s-a aflat într-un proces permanent de actualizare în concordantă cu societatea românească și, ulterior, cu reglementările europene.

Inspectoratul General pentru Imigrări are în componenţă, la nivel central și în fiecare județ al țării, servicii sau birouri care lucrează pentru interesul cetățenilor străini şi al comunităţii noastre.

Centrul de Tranzit în Regim de Urgenţă de la Timişoara, primul de acest fel din Europa, a transpus în practică, la nivel internaţional, conceptul de evacuare în regim de urgenţă a refugiaţilor aflaţi în pericol de a fi returnaţi din prima ţară de azil în ţara de origine.

La sfârşitul primului trimestru al anului 2016, în evidenţele Serviciului figurau 5.989 de cetățeni străini: 3.730 provin din state terţe (cei mai mulţi provin din Serbia-786, Tunisia- 530, Moldova-286, Israel-286, Siria-274) şi 2.259 din state membre UE, SEE şi Confederaţia Elveţiană (Italia-906, Germania-505, Franța-157, Austria-124).

Principalele scopuri pentru care străinii şi-au stabilit reşedinţa în judeţ sunt studii, reintregirea familiei, angajare în munca, activități religioase, voluntariat, tratament medical, administrator etc.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *