
108 boluri cântătoare, într-un concert de excepţie, la Timișoara
Biserica Reformată Mileniul Nou din Timișoara, zona Dorobanților (strada Splaiul Morarilor nr. 1 B), va găzdui sâmbătă, 15 martie, cu începere de la ora 19, concertul 108 Singing Bowls Orchestra – A Sound Esperience, un eveniment susținut de Sound and Silence.
”Cei care vor participa la această manifestare se vor putea bucura de sunetul misterios al clopotelor din Himalaya, orchestrat într-un cor de 108 boluri tibetane antice: parte concert cu compoziții care întâmpină sufletul spre vestirea primăverii, parte creații artistice unice, bazate pe improvizație, care vor pune în evidență sunetele binaurale și texturile sonore aparte cu armonici înălțătoare.
Cele 108 boluri antice, cu origini indo-himalayene, sunt alese din colecția proprie a artistului care va evolua în acest spectacol, având o vechime între 100 și 300 de ani, dar este posibil ca unele să fie şi mai vechi de atât.
Este cunoscut despre clopote că au o rezonanță aparte și nu întâmplător se folosesc în lăcașuri de cult și mănăstiri. În lăcașurile de cult, clopotele sunt suspendate, iar cele himalayene stau așezate, însă, în esență, scopul lor este să aducă liniște și să încânte prin sunetul lor lung și armonios.
Această experiență sonoră este oferită de Bogdan Bufnea, fondatorul proiectului <<Sound and Silence>>, proiect care oferă concerte cu boluri tibetane, sesiuni private, dar organizează și cursuri de sonoterapie.
Reprezentația va avea loc la sala de concerte de cameră a Bisericii Reformate Mileniul Nou, sală de tip cupolă cu o acustică deosebită. Locurile sunt limitate, iar achiziția biletelor se face doar online, intrarea în spaţiul de concert făcându-se începând cu ora 18, 40. Vă așteptăm cu drag!”, au transmis organizatorii.


