1 ianuarie, Ziua Sfântului Ierarh Vasile cel Mare.
Credincioşii ortodocşi prăznuiesc, în prima zi a Noului An, Tăierea împrejur cea după trup a Domnului, la opt zile după naştere, dar şi ziua Sfântului Ierarh Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareei Capadociei.
Despre acesta din urmă se ştie că a întemeiat biserici, spitale pentru săraci, leprozerii şi chiar un aşezământ pentru recuperarea prostituatelor.
Sfântul Vasile a trăit în veacul al IV-lea şi a venit pe lume într-un neam de oameni cu credinţă în Dumnezeu.
Sora lui, Macrina, şi fratele său, Grigore din Nyssa, au devenit, de asemenea, sfinţi. Vasile a urmat şcoli în Cezareea, Bizanţ şi Atena, remarcându-se de tânăr prin profunde cunoştinţe în filosofie, astronomie, geometrie, medicină şi retorică.
Scrierile sale strălucite pun bazele vieţii monahale sistematice, ierarhul fiind considerat, de altfel, părintele monahismului oriental. Moliftele care-i poartă numele, apreciate drept una dintre cele mai puternice slujbe de dezlegare, sunt citite în cazul demonizaţilor sau, în particular, al celor care au nevoie de aceste rugăciuni.
În iunie 370, Sfântul Vasile a ajuns episcop al Cezareii. El a depus un mare efort în organizarea Bisericii, a luptat pentru drepturile clerului, punând accent pe temeinica pregătire canonică şi spirituală a preoţilor.
Între scrierile sale de mare importanţă teologică, la loc de cinste se află Liturghia Sfântului Vasile cel Mare.
El a trecut la cele veşnice în 379, când încă nu împlinise 50 de ani, iar la funeraliile sale au fost prezenţi creştini şi păgâni deopotrivă, căci marelui ierarh i s-a adus cinstire din timpul vieţii.
Sfântul Vasile este, de asemenea, cunoscut ca mare făcător de minuni şi e considerat păzitor de duhuri rele, cu mare putere asupra demonilor.
Datinile şi obiceiurile începutului de an
O serie de obiceiuri populare sunt legate de ziua Sfântului Vasile cel Mare.
În satele româneşti arhaice, pe 1 ianuarie, fetele nemăritate împleteau crenguţe de măr, pe care atârnau busuioc, o batistă, o pară argintată, un şir de mărgele şi un inel.
Ramurile erau lăsate afară şi se credea că, dacă a doua zi împletitura e acoperită de brumă, tinerele aveau să dobândească soţi bogaţi.
Tot de Sfântul Vasile, fetele mai obişnuiau să se ducă în grajd sau în cocină, să lovească vaca sau porcul cu piciorul şi să spună „anul acesta“ sau „anul viitor”.
Dacă porcul guiţa ori vaca se mişca de la prima strigare, era semn că tânăra se va mărita în următoarele luni. Bătrânii mai credeau că prima persoană care trebuie să-ţi intre în casă în întâia zi din an trebuie să fie un bărbat şi că anul va fi bogat sau sărac, în funcţie de situaţia materială a oaspetelui.
Tot ei povesteau că, de Sfântul Vasile, e bine să verşi vin pe masă, să spargi un pahar alb, să răstorni cutia de chibrituri sau să dai de pomană unui om sărac, ca să ai noroc tot anul. Acelaşi lucru e valabil şi dacă îţi ţiuie urechea stângă.
La sate, oamenii se spălau pe faţă în dimineaţa praznicului şi se ştergeau apoi cu un prosop în care puneau un ban de aur sau de argint, ca să fie curaţi şi sănătoşi tot anul. Integrându-se în perioada mai largă a sărbătorilor de iarnă deschisă de Sfântul Nicolae, obiceiurile ce au drept scop uratul, printre care se numără „Pluguşorul”, „Plugul cel Mare” şi „Vasilica”, fac trimitere la muncile agricole, ocupaţia predilectă a sătenilor din vechime, dar şi la ritualurile menite să asigure fertilitatea câmpului şi rodul bogat.
În bătrâni se credea că, dacă-ţi doreşti un An Nou bun şi blând, care să te găsească sănătos, bucuros şi îndestulat în toate, se cuvine să-i primeşti cu braţele deschise pe urătorii care-ţi bat la porţi şi să-i cinsteşti după datină cu bucate alese.
