Verificări ale ITM Timiș, pentru respectarea legislației în zilele cu temperaturi ridicate

Verificări ale ITM Timiș, pentru respectarea legislației în zilele cu temperaturi ridicate

Verificări ale ITM Timiș, pentru respectarea legislației în zilele cu temperaturi ridicate.

Având în vedere temperaturile ridicate preconizate în zilele următoare, inspectorii de muncă din cadrul ITM Timiș vor desfășura acțiuni de control la angajatorii din Timiș pentru a verifica modul în care sunt respectate măsurile de protecție ale angajaților prevăzute în OUG 99/2000 privind măsurile ce pot fi aplicate în perioadele cu temperaturi extreme pentru protecția persoanelor încadrate în muncă.

Măsurile pentru asigurarea condiţiilor de microclimat la locul de muncă vor fi stabilite de angajator, împreună cu reprezentanţii sindicatelor sau, după caz, cu reprezentanţii aleşi ai salariaţilor. În unităţile în care funcţionează comitetele de securitate şi sănătate în muncă, măsurile vor fi stabilite de acestea.

Pentru asigurarea condiţiilor de microclimat la locul de muncă în instituţii şi în unităţi finanţate din fonduri bugetare şi extrabugetare măsurile vor fi stabilite de ordonatorii de credite, respectiv de conducătorii instituţiilor.

În perioadele cu temperaturi ridicate extreme, în sensul art.1, din O.U.G. nr.99/2000 angajatorii trebuie sa asigure următoarele măsuri minimale:

Pentru ameliorarea condițiilor de muncă:

  • reducerea intensităţii şi ritmului activităţilor fizice;
  • asigurarea ventilaţiei la locurile de muncă;
  • alternarea efortului dinamic cu cel static;
  • alternarea perioadelor de lucru cu perioadele de repaus în locuri umbrite, cu curenţi de aer.

Pentru menţinerea stării de sănătate a angajaţilor sunt necesare următoarele:

  • asigurarea apei minerale adecvate, câte 2-4  litri/persoană/schimb;
  • asigurarea echipamentului individual de protecţie;
  • asigurarea de duşuri.

Conform art.6 din OUG 99/2000

  • Angajatorii care nu pot asigura condițiile prevăzute la 4 (A) și 5 (B) vor lua, de comun acord cu reperezentanții sindicatelor sau cu reprezentanții aleși ai salariaților, după caz, următoarele măsuri:
  1. reducerea duratei zilei de lucru,
  2. eșalonarea pe două perioade a zilei de lucru: pana la ora 11:00 şi după ora 17:00,în cazurile prevăzute la art.4;
  3. întreruperea colectivă a lucrului cu asigurarea continuităţii activităţii în locurile în care aceasta nu poate fi întreruptă, potrivit prevederilor legale.
  • Măsurile prevăzute la alin. (1) se vor stabili dacă temperaturile extreme se menţin pe o perioadă de cel puţin două zile consecutiv.
  • Perioadele de reducere a duratei zilei de lucru, de eşalonare a zilei de lucru sau de întrerupere colectivă a lucrului se vor stabili o dată cu măsurile prevăzute la alin. (1).

Prin temperaturi ridicate extreme se înțeleg temperaturile exterioare ale aerului, care depăşesc +37°C sau, corelate cu condiţii de umiditate mare, pot fi echivalate cu acest nivel.  Administrația Națională de Meteorologie (C.M.R. Banat-Crişana) are obligativitatea de a comunica zonele în care temperatura, respectiv indicele temperatură-umiditate atinge pragurile valorice menționate, precum și zonele pentru care se prognozează atingerea sau depășirea acestor praguri.

CITEȘTE ȘI: În Timișoara vor funcționa patru puncte de prim ajutor, pe perioada caniculei


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *