Un român din cinci era afectat de sărăcie anul trecut

Un român din cinci era afectat de sărăcie anul trecut

Un român din cinci era afectat de sărăcie anul trecut

Un român din cinci era afectat de sărăcie anul trecut, potrivit datelor publicate vineri de Institutul Național de Statistică.

Un român din cinci era afectat de sărăcie anul trecut, potrivit datelor publicate vineri de Institutul Național de Statistică. În valori absolute, numărul persoanelor sărace a fost de aproape 4.000.000, mai puține totuși cu aproximativ 60.000 față de anul 2022. INS notează că, dacă anul trecut nu s-ar fi plătit pensiile și celelalte transferuri sociale, aproape jumătate din populație s-ar fi aflat sub pragul sărăciei relative.

CITEȘTE ȘI: Absenteism și dezamăgire la USR Timiș, după alegerea consilierilor locali

Situația ar fi fost mai dramatică în cazul vârstnicilor de 65 de ani și peste, dar și la persoanele din grupa de vârstă 55-64 de ani, într-o măsură mai redusă însă. Incidența cea mai mare a riscului de sărăcie s-a înregistrat la gospodăriile formate din doi adulți cu trei sau mai mulți copii, urmată de cea a gospodăriilor mono-parentale.

Pe regiuni, cea mai mare rată a riscului de sărăcie s-a observat în sud-est, urmată de regiunea sud-vest Oltenia, iar cea mai mică în regiunea București-Ilfov, scroe romania-actualitati.ro.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *