ROFUIP și Statutul elevului, puse în consultare publică

ROFUIP și Statutul elevului, puse în consultare publică

ROFUIP și Statutul elevului, puse în consultare publică

Miercuri, 12 iunie, Ministerul Educației a lansat în consultare publică două proiecte importante pentru sistemul de învățământ preuniversitar: Regulamentul de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar (ROFUIP) și Statutul elevului.

Față de documentele în vigoare, proiectele supuse consultării publice conțin modificări impuse de punerea în acord cu prevederile Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023, precum și modificări care au scopul de a îmbunătăți aspecte privind activitățile specifice din unitățile de învățământ, transmite ministerul de resort.

În ceea ce privește Regulamentul de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar (ROFUIP), principalele reglementări/modificări vizează următoarele aspecte:

– ședințele consiliului de administrație/ale consiliului profesoral să se poată desfășura în format hibrid sau online, fără condiționare de existența unor situații excepționale;

– în funcție de resursele existente la nivelul unității de învățământ, documentele manageriale, precum și alte documente elaborate de comisiile constituite la nivelul unității de învățământ să fie stocate în format digital;

– la finalul fiecărui interval de cursuri/modul de învățare, se acordă elevilor câte o notă/un calificativ la purtare, prin care sunt evaluate comportamentul elevului, precum și respectarea de către acesta a reglementărilor adoptate de unitatea de învățământ;

CITEȘTE ȘI: Șapte oferte pentru construcția primului lot al Drumului Expres Arad-Oradea

– media la purtare rezultată la finalul anului școlar ca medie a notelor acordate pentru fiecare interval de învățare se diminuează în mod corespunzător, în cazul elevilor care au înregistrat un număr de absențe nemotivate, conform prevederilor în vigoare;

– în funcțiile de director rămase vacante, conducerea este asigurată de un cadru didactic numit prin decizia inspectorului școlar general după consultarea consiliului profesoral al unității de învățământ;

– personalul didactic de predare din învățământul preuniversitar nu va putea să desfășoare activități de pregătire suplimentară contra cost cu elevii de la clasele la care este încadrat;

– unitățile de învățământ preuniversitar și unitățile de educație extrașcolară vor publica pe site-urile proprii și prin orice altă formă de comunicare publică de care dispun autorizația de securitate la incendiu, precum și autorizația sanitară de funcționare sau, în cazul în care aceste autorizații nu sunt deținute de către școală, vor informa în acest sens;

– pentru a asigura legătura părinților copiilor cu unitatea de învățământ, la nivelul unității de învățământ se va decide un program flexibil al compartimentului Secretariat, astfel încât să se asigure comunicarea cu părinții în intervalul orar 8.00-9.00, respectiv 16.00-18.00, cel puțin două zile pe săptămână;

– unitățile de învățământ preuniversitar au obligația de a înscrie persoanele care nu dețin un cod numeric personal;

– la finalizarea învățământului gimnazial și liceal, profesorul consilier școlar și dirigintele vor emite, pentru fiecare elev, câte o recomandare de încadrare într-o formă de învățământ de nivel superior, având caracter de orientare școlară și, în cazul absolvenților de învățământ liceal, posibilitatea emiterii unei recomandări sub forma unei orientări vocaționale de încadrare pe piața forței de muncă;

– în unitățile de învățământ preuniversitar în care se derulează mai mult de trei programe ale UE în domeniul educației, directorul să poată numi, după consultarea consiliului profesoral, un cadru didactic coordonator pentru proiecte educaționale europene;

În ceea ce privește Statutul elevului, principalele reglementări/modificări vizează:

– menținerea interdicției în privința folosirii, de către elevi (cu exceția celor cu CES), a telefoanelor mobile/a altor echipamente de comunicații electronice în timpul orelor de curs, cu excepția utilizării acestora în scop educativ, cu acordul cadrului didactic, nerespectarea interdicției ducând la preluarea echipamentului de către personalul unității de învățământ, în vederea restituirii lui la finalizarea orelor de curs din ziua respectivă, în mod obligatoriu, către părinți sau elevii majori;

– dreptul elevului la planuri individualizate de învățare;

– pentru elevii din învățământul gimnazial și liceal, la fiecare 40 de absențe nemotivate pe an școlar din totalul orelor de studiu sau la 20% absențe nejustificate din numărul de ore pe an școlar la o disciplină de studiu/modul de specialitate, va fi scăzută media anuală la purtare cu câte un punct;

– în acord cu Legea 198/2023, sancțiunile sunt: observație individuală, mustrare scrisă, retragerea temporară sau pe durata întregului an școlar a burselor, mutarea disciplinară la o clasă paralelă din aceeași unitate de învățământ, suspendarea elevului pe o durată limitată de timp, preavizul de exmatriculare, exmatricularea cu drept de reînscriere în anul școlar următor în aceeași unitate de învățământ, exmatricularea cu drept de reînscriere în anul școlar următor în altă unitate de învățământ; exmatricularea fără drept de reînscriere pentru elevii din învățământul postliceal;

– menținerea dreptului elevilor de a contesta sancțiunile.

Forma integrală a acestor documente supuse consultării publice este disponibilă pe site-ul Ministerului Educației, la secțiunea dedicată proiectelor de acte normative.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *