Investiție de un milion de euro la Arsenal Park (Video)

Arsenal Park de la Orăștie va fi transformat, dintr-un complex destinat inițial team building-urilor organizate de companii, în unul care se adresează, în principal, familiilor cu copii, motiv pentru care a început o nouă serie de investiții în agrement.

Prima dintre acestea, un complex de piscine cu opt tobogane pentru copii, a fost dată în folosință zilele trecute, iar investiția s-a ridicat la un milion de euro.

Complexul Arsenal Park de la Orăștie, deținut de frații Emil și Marius Cristescu, va beneficia de o serie de investiții destinate zonei de agrement pentru familii și copii. Prima dintre acestea, cifrată la un milion de euro și inaugurată zilele trecute, a presupus triplarea zonei destinate copiilor în cadrul aqua-park-ului de la Arsenal.

Astfel, a fost deschis un nou complex de piscine cu opt tobogane, unde se pot juca în fiecare oră 300 de copii. Alăturat, a fost amenajată o cofetărie unde se vând sucuri, înghețată și prăjituri. Tot în zona de agrement a mai fost construită și o tiroliană din cinci tronsoane, pentru copii de peste 12 ani.

Dacă, inițial, din numărul celor care vizitau Arsenal Park, companiile reprezentau 70 la sută și familiile 30 la sută, în ultimii doi ani procentul s-a inversat, iar familiile, ajunse într-un număr tot mai mare de la an la an, ocupă 70 la sută din totalul clienților.

Vrem să atragem cât mai multe familii cu copii, pentru că acesta este viitorul, și de aceea am dezvoltat zona de agrement destinată celor mici. Sperăm să se deschidă bucata de autostradă care leagă Orăștie de Timișoara și să se dubleze numărul de clienți care vin din Timișoara. Dacă se deschid cele două loturi care completează segmentul de autostradă care leagă Orăștie și Timișoara, distanța dintre cele două localități poate fi parcursă cu mașina într-o oră și jumătate. Acum, se fac două ore și jumătate. Guvernul a promis că acest segment va fi gata până la sfârșitul lui iulie. Când s-au deschis tronsoanele spre Cluj, anul trecut, s-a dublat numărul de clienți din această zonă la Arsenal Park, pentru că acum se face o oră și jumătate din Cluj, față de două ore și 15 minute înainte„, a declarat Marius Cristescu.

Cei mai mulți clienți la aqua-park-ul de la Orăștie vin din Sibiu, de unde fac 40 de minute cu mașina pe autostradă.

Cu noua investiție în zona pentru copii, capacitatea totală a aqua-park-ului s-a extins de la 1.500 la 2.000 de persoane. Totodată, a fost mărită cu 200 de locuri parcarea, iar suprafața destinată șezlongurilor a fost dublată, pentru a spori confortul.

Noi, anul trecut, am avut cel mai mult 2.400 de oameni într-o zi la aqua-park, pentru că nu au fost toți în același moment al zilei. Acum o să avem peste 3.000 pe zi dacă se deschide autostrada. Cei mai mulți au fost de Rusalii în acest an, 2.000 pe zi. E o cerere din ce în ce mai mare pentru agrement din partea familiilor cu copii de toate vârstele„, a mai spus Marius Cristescu.

Noua investiție a inclus și o tiroliană din cinci tronsoane la care au voie copiii peste 12 ani.

În urma investițiilor făcute de către frații Cristescu în Arsenal Park, impactul pe termen scurt și mediu va fi unul cu un randament de creștere de minimum 30 la sută anual, în următorii trei ani, având în vedere faptul că, în continuare, sectorul turism se află în topul industriilor cu mari oportunități majore pe termen mediu și lung. Acest lucru a stat la baza elaborării strategiei pe următorii cinci ani a complexului Arsenal Park„, a declarat Sebastian Antal, directorul general al Arsenal Park.

Arsenal Park este un complex cu 250 de locuri de cazare în care turiștii pot practica diverse activități, printre care instrucție militară, lupte de airsoft și paintball, tir cu arme de foc, cu arme de airsoft și paintball, tir cu arcul, plimbări cu transportorul șenilat, concursuri de drezină, închiriere mașini de golf, biciclete, go-kart bikes, segway etc.

Spa-ul Arsenal Park dispune de o sală de fitness, saune finlandeze și cu infraroșu, o piscină cu dispozitive de masaj în apă și cu înot contracurent, o cameră de relaxare și camere pentru masaj și tratamente corporale. Complexul are cea mai mare tiroliană formată dintr-un singur segment, pe o lungime de 700 de metri.

Arsenal Park este și cel mai mare muzeu de tehnică militară din România, cu peste 200 de exponate, printre care tunuri, TAB-uri, transportoare șenilate, dispozitive antirachetă, mitraliere și tunuri antiaeriene, lansatoare de rachete, camioane militare, o ambulanță militară, o locomotivă, trenuri de mină, un avion IAR 93, un avion AN-2 și un MIG 21, dar și un elicopter Kamov Ka 26.