CCR a admis sesizarea lui Klaus Iohannis: Legea incompatibilităţii primarilor, neconstituţională

curtea constitutionala

Legea care scapă primarii de incompatibilitate a fost declarată neconstituţională de Curtea Constituţională. Judecătorii CCR au admis contestaţia de neconstituţionalitate a preşedintelui Klaus Iohannis.

Sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis privind Legea serviciilor comunitare, care prevede, printre altele, că primarii şi preşedinţii consiliilor judeţene pot fi reprezentanţi în Adunările Generale ale Acţionarilor de la asociaţiile de utilităţi publice, a fost admisă, miercuri, de CC.

Prin decizia de miercuri, judecătorii Curţii Constituţionale (CC) au stabilit că actul normativ încalcă legea fundamentală.

Decizia este definitivă şi general obligatorie şi urmează să fie publicată în Monitorul Oficial, potrivit Mediafax.ro.

Sesizarea preşedintelui a fost înregistrată în 19 mai la Curtea Constituţională, preşedintele Klaus Iohannis spunând atunci că solicită verificarea constituţionalităţii modificărilor la Legea serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006.

„Această modificare a fost tratată – ca să ştiţi despre ce vorbim -, a fost tratată în spaţiul public ca o intervenţie pentru schimbarea reglementărilor în incompatibilitatea aleşilor locali. Această schimbare se referă, în esenţă, la faptul că primarul şi preşedintele Consiliului Judeţean pot fi membri în Adunarea Generală a Acţionarilor, atunci când este vorba de o societate în mână publică care se ocupă de utilităţi publice. Această chestiune a fost vehiculată pe larg şi în campania electorală şi, dacă vă amintiţi, chiar subsemnatul am avut o speţă discutabilă cu ANI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a tranşat chestiunea şi a constatat că eu nu am fost la niciun moment în incompatibilitate. Totuşi, această lege care mi-a fost trimisă şi care a ajuns a doua oară la Preşedinţie nu va fi promulgată. Această lege a ajuns la Preşedinţie anul trecut, a fost trimisă la reexaminare de predecesorul meu, acum a ajuns a doua oară la promulgare”, a spus Iohannis.

Sursa: realitatea.net


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.