
CJT a început lucrările pentru salvarea Castelului de la Banloc (video)
CJT a început lucrările pentru salvarea Castelului de la Banloc, a transmis Alfred Simonis, preşedintele judeţean.

CJT a început lucrările pentru salvarea Castelului de la Banloc, a transmis Alfred Simonis, preşedintele judeţean.

„Picături de Viață – Împreună împotriva cancerului”, proiect al Asociației Onco Timiș, înscris la Timotion 12. Timișoara va găzdui și în acest an un eveniment care a reușit să aducă împreună, cu rezultate…

Fibiș și Mașloc, primele comune din Timiș care vor să fuzioneze. Timișul face primii pași spre reorganizarea teritorială și administrativă a zonei sale rurale, o dată cu anunțul că două dintre comunele sale…

Două noi sensuri giratorii pe șoseaua care leagă Timișoara de Buziaș. Simonis: Vor asigura o mai bună fluență a circulației și vor contribui la reducerea numărului de accidente

Banatul, Dobrogea și Harghita își consolidează colaborarea în cadrul rețelei IGCAT: un parteneriat strategic pentru promovarea națională prin gastronomie

Consiliul Județean Timiș anunță demararea implementării proiectului „Primii pași spre viitor – Sprijin și incluziune pentru copii”, cod SMIS 336774

„Apa contează! Educație verde pentru viitor”. Program educațional pentru grupuri școlare, la Muzeul Apei Timișoara. În cadrul programului național „Săptămâna Verde”, Aquatim a pregătit la Muzeul Apei…

Start la lucrările pentru lărgirea la patru benzi a drumului Timișoara – Sânandrei. Lucrările pentru lărgirea la patru benzi a drumului Timișoara – Sânandrei au început astăzi.

Emiterea rovinietei și a peajului poate fi îngreunată sâmbătă, 28 februarie. CNAIR informează utilizatorii rețelei de drumuri naționale, drumuri expres și autostrăzi din Romania că, în data de 28.02.2026, în intervalul orar 10:30 – 11:30 și 14 – 16, din cauza efectuării unor

Proiect ambițios pentru parcarea CJT din centrul orașului. Ne aflăm în zona zero a Timișoarei, pe strada Sfântul Ioan, unde, în prezent, există o parcare a Consiliului Județean Timiș. Este, practic, singurul teren disponibil din această zonă pe care se mai poate construi.

Patru obiective importante, cu o istorie în spate, sunt lăsate în paragină în plin centrul Timișoarei fără ca municipalitatea să ia vreo măsură

Tururi ghidate gratuite pentru doamne și domnișoare, de 1 și 8 Martie, la Muzeul Național de Artă Timișoara. În contextul expoziției „Fragilitatea Eternului. De la Pompei la Grand Tour până astăzi”, Muzeul Național de Artă Timișoara și Consiliul Județean Timiș marchează începutul primăverii și Ziua Internațională a Femeii prin tururi ghidate…

Lucrările de modernizare a drumului care leagă Timișoara de Sânandrei încep zilele următoare, a transmis Alfred Simonis, preşedintele Consiliului Judeţean Timiş.

Consiliul Județean Timiș continuă programul de finanțare a investițiilor realizate în asociere cu administrațiile locale. În cadrul celui de-al doilea lot

Consiliul Județean Timiș ia inițiativa și propune un proiect pilot pentru reforma administrativă în România, a transmis preşedintele Alfred Simonis.

Gusturile Banatului la scenă internațională. Județul Timiș participă la Belgrade Tourism Fair 2026

Consiliul Județean Timiș a început semnarea contractelor pentru realizarea de investiții locale alături de primăriile timișene. Primele parteneriate vizează proiecte

Protocolul, semnat la Timișoara, în cadrul unui eveniment la care au participat peste 100 de specialiști în oncologie, diabet, nutriție și boli metabolice

Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, a transmis pe Facebook, duminică dimineața, că, în 2028, va fi gata Institutul Regional de Oncologie de la Timișoara.

Vineri, 13 februarie 2026, la sediul Institutului Național al Patrimoniului din București a avut loc semnarea unui protocol de colaborare cu reprezentanții celor trei Regiuni Gastronomice