
Trenitalia, cea mai bună companie feroviară din Europa, CFR este pe locul 11
Trenitalia, cea mai bună companie feroviară din Europa, CFR este pe locul 11

Trenitalia, cea mai bună companie feroviară din Europa, CFR este pe locul 11

MApN avertizează: Noi dezinformări în mediul online

S-a câştigat marele premiu la Loto 6/49, în valoare de peste 325.000 de euro

Ministerul Energiei a pus în consultare un nou program de investiţii-Urban Up, pentru instalarea de panouri fotovoltaice pe blocuri

Modificări în circulația unor mijloace de transport în comun din Timișoara, în 1 Decembrie, de Ziua Națională

Preţul cafelei este la maximul ultimilor 47 de ani

CCR se pronunță luni pe anularea turului 1 al alegerilor prezidențiale

Poșta Română începe distribuirea pensiilor pe luna decembrie

Mai multe clădiri ale Liceului „Grigore Moisil” vor fi reabilitate termic

Un colecţionar şi-a respectat promisiunea şi a mâncat banana din opera de artă pe care a cumpărat-o cu 6 milioane de dolari

Un constructor care realizează lucrări în Timișoara, sancționat de șase ori, pentru mai multe nereguli

Toni Greblă: Alegerile ar putea fi reprogramate pentru 15 și 29 decembrie, în cazul în care CCR ar invalida primul tur.

Ministerul Finanțelor a anunțat semnarea unor contracte de 600 de milioane de euro cu BEI pentru a cofinanța două proiecte de transporturi din PNRR

Proceduri avansate de imagistică pentru pacienții Spitalului Victor Babeș Timișoara

Început de decembrie cu temperaturi sub normalul perioadei. Prognoza meteo pentru următoarele 4 săptămâni

Proteste violente în Georgia după ce guvernul suspendă negocierile cu Uniunea Europeană

Intrare gratuită de Sfântul Andrei și de Ziua Națională a României, la Muzeul Național al Banatului

Notre-Dame își redeschide porțile: Catedrala Parisului renaște la 5 ani după devastatorul incendiu

Patru case de sondare, acreditate să efectueze duminică exit-poll-uri

Naționala de fotbal a României a urcat pe locul 38 în clasamentul FIFA