În vederea desființării estacadei de conducte de la intersecția străzilor Calea Martirilor și Mareșal Constantin Prezan/Mareșal Alexandru Averescu (fostă Lidia), încă din luna mai Colterm a demarat lucrările pentru pozarea în subteran a magistralei de termoficare.
Astfel, pentru cuplarea noilor conducte la rețeaua de transport a energiei termice, Colterm SA este nevoită să întrerupă furnizarea apei calde la PT 52, 53, 54, 55, 57, 58, 59 și Spitalul Județean, începând cu miezul nopții, ora 00.
Vor fi afectați consumatorii care locuiesc în imobilele situate pe străzile: Basmului, Calea Martirilor, Bd. Liviu Rebreanu (parțial), Lupului, Naturii, Pandurilor, Ștefan Stâncă, Stegarilor, Ursului, Vântului, Aleea Sănătății, Balanței, Poeziei, Versului, Cântului, Elevului, Mareșal Al. Averescu (fostă Lidia), Pepinierei, Peșterii, Adolescenței, Codrului, Colaborării, Echității, Lebedei, Salcâmilor, Albac, Azuga, Cheia, Crivaia, Măgura, Mureș, Aron Pumnul, A. Sever, Apelor, Cazane, Basmului, Cosminului, Cozia, D. Coressi, Feldioara (parțial), Orizont, Sepia, Memorandului, P-ța Hunedoara, P. Vidraru, Vișinului, Drubeta, Meziad, Vălenii de Munte și Vlădeasa.
Din cauza volumului foarte mare de lucrări necesare cuplării conductelor și a timpului necesar golirii și umplerii unui volum de circa 1.800 mc de apă, se estimează că reluarea alimentării cu apă caldă a consumatorilor afectați se va putea face doar în cursul zilei de miercuri, 1 august.