Marea împăcare din PNL Timiş

groza si robu

Postul Paştelui se dovedeşte un moment de strângere a rândurilor pentru PNL Timiş. Ceea ce, în urmă cu doar câteva săptămâni, părea imposibil de realizat, iată că s-a produs chiar înainte de Buna Vestire: preşedintele Nicolae Robu şi echipa primarilor rebeli au căzut la pace, după un conflict care dura de mai bine de un an.

Pasul spre marea împăcare l-a făcut Robu, împreună cu echipa sa, care i-au renumit ca preşedinţi interimari pe patru dintre primarii care fuseseră maziliţi.

Este vorba de edilii din Sânnicolau Mare, Deta, Bucovăţ şi Ghizela, reveniţi, acum, în prima linie. Gestul preeşdintelui PNL Timiş nu a rămas fără ecou.

Dănuţ Groza, primarul din Sânnicolau Mare, apreciază demersul lui Robu şi crede că lucrurile au intrat pe făgaşul firesc:

„Eu zic că s-a ajuns la o stare de normalitate. Este un mare pas făcut de domnul Robu în stingerea acestui conflict. Desigur, mai trebuie parcurse câteva etape, dar important este atât el, cât şi noi, primarii, ne dorim să nu mai existe neînâelegeri.

Acum, au demonstrat şi ei că îşi doresc o normalitate şi cred că vom putea ajunge să discutăm la aceeaşi masă”.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *