Mai mulți cetățeni ai Timișoarei, printre care se numără și câțiva tineri arheologi, au lansat marţi, pe rețelele de socializare, un apel la desfășurarea unei acțiuni de protest față de intenția administrației municipale de a îngropa cele mai importante vestigii arheologice descoperite în Piața Libertății: băile turcești.
”Soluția îngropării lor e găselnița destructivă a unor pseudospecialiști, agreată de administrația locală, suntem hotărâți să păzim băile turcești, să spunem NU unui act ireparabil și să-l împiedicăm” a declarat unul dintre inițiatori, arheologul Alexandru Hegyi, care a opinat că ”o dată cu îngroparea băilor turcești se vor îngropa și drepturile comunității de a apăra istoria și patrimoniul orașului de actele devastatoare ale unor decidenți vremelnici”.
Protestul este programat joi, de la ora 17, în vecinătatea vestigiilor periclitate.
Acesti tineri au dreptate. Aceste vestigi trebuie conservarte si puse in evidenta. Eu sustin acest apel facut de tinerii arhitecti.