Un bănăţean și-a incendiat mama. Cum a supraviețuit femeia

pompieri 14

Un bărbat din judeţul Caraş-Severin a fost reţinut pentru 24 de ore, după ce, în urma unui conflict, a aruncat benzină pe mama sa şi i-a dat foc. Vecinii au fost cei care au salvat-o pe femeie.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin a anunţat, vineri seară (16 februarie), prin intermediul unui comunicat, că bărbatul se afla la domiciliul său, alături de mama sa, pe care a pus-o să îi caute un act. Și cum femeia nu l-a găsit, acesta s-a enervat.

”A început să ţipe şi să-i reproşeze diverse chestiuni, apoi a luat hotărârea să dea foc, atât locuinţei, cât şi mamei sale. A.G.C. s-a deplasat de la domiciliu la o staţie de carburanţi, a cumpărat un litru de benzină pe care a introdus-o într-un recipient de doi litri, a revenit la domiciliu şi a aruncat cu benzină pe pieptul mamei sale, apoi cu ajutorul unei brichete a dat foc hainelor acesteia”, se arată în comunicat, citat de Digi 24.

Hainele mamei s-au aprins, iar aceasta a început să ţipe, moment în care au sosit mai mulţi vecini care au intervenit pentru a o salva.

Bărbatul, care a fost reţinut pentru 24 de ore, este cercetat pentru infracţiunea de tentativă de omor.

În schimb, la sfârșitul anului trecut, un bărbat din Vaslui și-a turnat benzină și și-a dat foc, pe un drum, după ce s-a certat cu soția. A ajuns în stare gravă la spital, scrie libertatea.ro.


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Un bănăţean și-a incendiat mama. Cum a supraviețuit femeia

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *