După o perioadă în care comuna timişeană Topolovăţu Mare a suferit din cauza lipsei proiectelor care să-i aducă pe oameni în secolul nostru, iată că şi aici au început modernizările. Podul peste Bega de la Ictar Budinţ a devenit cunoscut în ultimii ani şi în afara graniţelor localităţii datorită internetului.
Pe diferite reţele de socializare sau pe youtube, podul are deja un… renume nedemn de laudă. Aflat într-o stare jalnică, podul a intrat în atenţia administraţiei locale, pentru refacerea acestuia existând un proiect în valoare de 2.867.933 de lei.
Primăria Topolovăţu Mare are depuse în total cinci proiecte pe fonduri de la Ministerul Dezvoltării şi alte trei, pe fonduri europene. Acestea erau necesare în condiţiile în care în această localitate „nu s-a mai turnat asfalt de… zece ani”, spune primarul comunei, Ovidiu Doţa.
Astfel, unele dintre aceste proiecte prevăd realizarea canalizării la Şuştra, Iosifalău şi Ictar Budinţ (proiecte depuse pentru finanţare prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală), altele prevăd reabilitarea căminelor culturale din Topolovăţu Mare, Şuştra şi Iosifalău, dar şi turnarea asfaltului în comună şi satele aparţinătoare.
În prezent se lucrează la organizarea licitaţiei pentru realizarea lucrărilor de canalizare în centrul de comună. Topolovăţu Mare a stagnat vreme de câţiva ani buni, administraţia locală fiind nevoită acum să prindă din urmă trenul modernizărilor.