Numărul dosarelor penale pentru viol a crescut îngrijorător în România. Anul trecut, au fost de trei ori mai multe cazuri decât în 2013, ceea ce înseamnă că, potrivit plângerilor, în medie, au avut loc şase violuri pe zi. În 2013, oamenii legii au deschis peste 700 de dosare penale pentru viol. Anul trecut însă cifrele s-au triplat.
Cele mai multe, 132, au avut loc în Bucureşti şi în judeţul Constanţa, unde populaţia este numeroasă. De asemenea, în Bacău şi Iaşi s-au întregistrat peste 100 de cazuri, iar în judeţul Vaslui, 93.
În schimb, cele mai puţine violuri au avut loc în judeţele Covasna, Harghita, Sălaj, Satu Mare şi Sibiu, unde s-au întocmit doar câteva dosare penale.
Citeşte şi:
Tânăr suspectat că a ucis două tinere în Spania, arestat la Lugoj. FILMUL CRIMELOR
În judeţele din vestul ţării (Timiş, Arad, Caraş-Severin şi Hunedoara), situaţia este nici prea-prea, nici foarte-foarte. Şi aici, violurile au fost mai multe în 2014 comparativ cu 2013, numărul lor fiind undeva la mijlocul celor două extremităţi.