Producătorii de lactate, amendați pentru trucarea de licitaţii în programul Cornul şi Laptele. Reprezentanţii Simultan şi Albalact au recunoscut săvârşirea faptei

lapte si corn

Consiliul Concurenţei a amendat cinci companii producătoare de lactate pentru trucarea unor licitaţii.

Consiliul Concurenţei a sancţionat cinci companii producătoare de lactate cu amenzi în valoare totală de 8.591.540 lei (aproximativ 1,9 milioanne euro) pentru trucarea unor licitaţii organizate în anii 2010 şi 2011, la nivelul judeţelor Giurgiu, Ialomiţa şi Dolj, în cadrul Programului Cornul şi Laptele.

Amenzile sunt uriașe. Companiile sancţionate sunt: Albalact SA – 4.953.725 lei; Simultan SRL – 2.215.758 lei; Dorna SA – 1.020.891 lei; Lacta SA – 261.306 lei; Deltalact SA – 139.860 lei, potrivit capital.ro.

În urma investigaţiei, Consiliul Concurenţei a constatat că pe parcursul licitaţiilor, cele cinci companii au acţionat concertat, în sensul că, în prima etapă au depus oferte pentru toate loturile scoase la licitaţie de autorităţile contractante, iar în etapa a doua, de licitaţie electronică, şi-au împărţit loturile pentru care au licitat.

Concret, în cadrul fiecărei licitaţii, în etapa de licitaţie electronică, fiecare ofertant şi-a ales 1 sau 2 loturi pentru care a acţionat, ceilalţi ofertanţi nelicitând pentru acestea. În acest fel, au licitat doar pentru loturile pe care ştiau că le vor câştiga, eliminând concurenţa.

„O licitaţie este eficientă din punct de vedere al preţurilor şi calităţii bunurilor ofertate numai în condiţii de concurenţă reală. În această situaţie, ofertanţii au acţionat în mod concertat: contractele au fost adjudecate prin rotaţie, fiecare dintre cele cinci companii, câştigând cel putin un contract în cadrul fiecărei licitaţii” a declarat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.

Două din cele cinci companii, Albalact SA şi Simultan SRL, au recunoscut săvârşirea faptei anticoncurenţiale şi, ca urmare, amenda a fost redusă cu un procent de 20% din nivelul de bază.

realitatea.net


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *