
Varianta de Ocolire Timișoara Vest a ajuns la un stadiu fizic de execuție de 30%
Varianta de Ocolire Timișoara Vest a ajuns la un stadiu fizic de execuție de 30% , la începutul lunii noiembrie, la șase luni de la emiterea ordinului de începere, transmite Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara (DRDP Timișoara).
Potrivit sursei citate, lucrările continuă pe mai multe fronturi, cu lucrări la terasamente, structuri și relocări de utilități (ANIF, telecomunicații, rețele de apă și gaz). De asemenea, se lucrează și la amenajarea platformelor pentru cele două parcări de pe traseu (1/sens).
”O evoluție importantă se observă la realizarea podurilor și pasajelor, pentru care au fost executați peste 88% dintre piloții din beton, iar fundațiile au ajuns la un stadiu de peste 64%. În paralel, continuă fabricarea grinzilor prefabricate (circa 600 în total), în proporție de peste 78% pentru cele scurte și 35% pentru cele lungi.
Se lucrează intens și la viitorul pasaj care va uni centura Timișoara Nord cu Timișoara Vest, peste sensul giratoriu de pe DN 69, ieșirea din Timișoara spre Arad”, mai transmite DRDP Timișoara.
Constructorul VO Timișoara Vest, în lungime de aproximativ 14 km, cu 2 benzi pe fiecare sens și 4 noduri rutiere denivelate este NUROL İnşaat, iar DRDP Timișoara este supervizor al acestui contract derulat de CNAIR.
Sursa foto: DRDP Timișoara


