
Educația a ieșit din sala de clasă și s-a transformat într-o aventură a descoperirii, a portretizat profesoara Laura Hațegan activitatea tinerilor pe care i-a însoțit, miercuri, 21 octombrie, la Muzeul Satului Bănățean din Timișoara.
Elevii claselor a VI-a de la Școala Gimnazială Nr. 19 „Avram Iancu” Timișoara, implicați în activitatea educațională „Treasure Hunt – Patrimoniu viu”, au descoperit o altă perspectivă a învățării: descoperirea istoriei, tradițiilor și identității culturale bănățene prin joc, explorare, colaborare și rezolvarea unor provocări.
În planificarea activității, cei 155 de elevi au fost repartizați în 29 de echipe, fiecare având un dosar personalizat de explorator, decorat cu motive geometrice inspirate din brâul bănățean.
Sub genericul „Cufărul Zestrei Bănățene”, traseul educațional a inclus 13 stații tematice, cu sarcini menite să stimuleze spiritul de observație, gândirea critică, creativitatea, comunicarea și colaborarea.

Casele tradiționale, obiectele gospodărești, elementele arhitecturale și mărturiile vieții de altădată au devenit resurse autentice de învățare, transformând muzeul într-o sală de clasă fără pereți.
O provocare specială a fost realizarea unui mini-dicționar bănățean–român, cu minimum zece cuvinte sau expresii specifice graiului local. Prin această sarcină, elevii au fost invitați să descopere că patrimoniul nu înseamnă doar clădiri, costume populare sau obiecte vechi, ci și cuvinte, povești, obiceiuri și moduri de viață transmise de la o generație la alta.

Dincolo de caracterul recreativ, ”vânătoarea de comori” a fost concepută ca o experiență interdisciplinară, în care educația socială, istoria, geografia, limba română și educația interculturală s-au întâlnit într-un context autentic.
Elevii au avut ocazia să își exerseze autonomia, să negocieze soluții în echipă, să își asume responsabilități și să înțeleagă că învățarea poate avea loc oriunde există curiozitate și dorința de a descoperi.


