
Conflict la o şcoală din Timişoara, au intervenit echipaje de poliţie
Miercuri, 14 octombrie, în jurul orei 12:20, polițiștii Secției 3 Urbane Timișoara au fost sesizați, prin 112, cu privire la un conflict izbucnit la Școala Gimnazială nr. 15 din municipiul Timișoara.
Polițiștii s-au deplasat la fața locului, unde au constatat că cele sesizate se confirmă.
Din primele verificări a reieșit că incidentul ar fi avut loc între părinții unui elev și un profesor de educație fizică și sport, pe fondul nemulțumirii părinților cu privire la faptul că elevului i s-ar fi atras atenția asupra respectării regulilor de comportament în timpul orei, a transmis IPJ Timiş.
Polițiștii continuă verificările pentru stabilirea cu exactitate a situației de fapt și luarea măsurilor legale care se impun.


