Credit pentru dezvoltare, contractat de administrația unei comune de lângă Timișoara

Credit pentru dezvoltare, contractat de administrația unei comune de lângă Timișoara

Credit pentru dezvoltare, contractat de administrația unei comune de lângă Timișoara.

Aleșii locali ai comunei Moșnița Nouă, din proximitatea municipiului Timișoara, au dat undă verde, la cea mai recentă ședință de consiliu comunal, contractării unui împrumut în valoare de până la 10,5 milioane de lei, în scopul finanțării unor proiecte de investiții publice pe care administrația locală le realizează din resurse proprii.

Lista investițiilor vizate, adoptată ca anexă la hotărârea de consiliu, nominalizează următoarele obiective investiționale: asfaltarea unui număr de 26 de artere stradale din intravilanul localităților arondate comunei, repararea covorului asfaltic pe alte 21 de străzi, modernizarea unor segmente din rețeaua rutieră locală, precum și extinderea rețelei comunale de învățământ.

CITEȘTE ȘI: Se circulă cu restricții pe autostrada A1, în apropiere de Timișoara. Remorca unui autotren a ars


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *