
Regenerarea urbană din Traian avansează cu lucrări la rețeaua de termoficare din zona Pieței Romanilor.
Proiectul Primăriei Municipiului Timișoara de regenerare urbană a zonei Traian avansează cu lucrări de înlocuire a rețelei de termoficare din zona Piața Romanilor.
În această etapă, sunt schimbate conductele vechi și uzate, astfel încât locuitorii din zonă să beneficieze de un sistem de termoficare modernizat și mai puțin expus avariilor.
„Vedem progres în Piața Traian, unde vrem să închidem frontul de lucru până la finalul anului, dar constructorul avansează și cu alte lucrări.
Este o investiție care se întinde pe aproape 60.000 de metri pătrați și lucrăm în paralel în mai multe zone.
În Piața Romanilor, de exemplu, înlocuim acum conductele vechi de termoficare, iar pe Bulevardul 3 August 1919 construim noua linie de tramvai.
La finalul lucrărilor de regenerare urbană, locuitorii din Fabric vor avea infrastructură nouă și spații publice complet refăcute, iar Timișoara va câștiga o nouă zonă istorică atractivă, așa cum este astăzi Cetate”, a declarat viceprimarul cu atribuții de primar, Ruben Lațcău.
Lucrările la infrastructura edilitară pregătesc, totodată, terenul pentru etapa de amenajare a spațiului public. La final, în Piața Romanilor vor fi mai multe zone verzi, cu spații de recreere și socializare.

Din suprafața totală de aproape 6.900 de metri pătrați a pieței, aproximativ 3.100 de metri pătrați vor fi spații verzi, cu arbori, gazon și plante decorative.
Amenajarea include arbori de talie mare și medie, precum tei, cireși ornamentali și magnolii, dar și plante decorative, care vor transforma zona într-un loc mai plăcut pentru plimbare și petrecerea timpului în aer liber, în special în zilele caniculare.
Proiectul municipalității prevede, de asemenea, amenajarea de spații pentru relaxare și activități în aer liber, inclusiv o pistă pentru alergare și o zonă de joacă. Pe latura vestică, accesul auto va fi restricționat, iar pe latura de est circulația se va desfășura în sens unic spre nord, în sistem „shared space”.
Reamintim, proiectul Primăriei Timișoara de regenerare urbană a zonei Traian cuprinde modernizarea a patru piețe și a 12 străzi din cartierul Fabric, pe o suprafață de aproximativ 60.000 de metri pătrați.
Investiția are o valoare totală de 34 de milioane de euro, iar municipalitatea a obținut peste 14 milioane de euro finanțare europeană nerambursabilă prin Programul Regional Vest 2021–2027.


