
Hagi a stabilit lotul de 23 de jucători pentru meciul României cu Polonia, din Liga Națiunilor
Selecționerul Gheorghe Hagi a stabilit lotul de 23 de jucători care va face joi seară deplasarea la Varșovia, pentru meciul cu Polonia, programat vineri, de la ora 21:45, în Liga Națiunilor.
Pentru confruntarea cu Polonia, selecționerul a optat pentru următorii jucători, potrivit Federației Române de Fotbal:
Portari: Ionuț Radu, Otto Hindrich, Valentin Cojocaru.
Fundași: Andrei Rațiu, Radu Drăgușin, Andrei Coubiș, Virgil Ghiță, Nicușor Bancu, Alexandru Borza, Bogdan Racovițan, Anthony Joseph Patrick Strata.
Mijlocași: Marius Marin, Alexandru Cicâldău, Nicolae Stanciu, Tudor Băluță, Răzvan Marin, Cătălin Cîrjan.
Atacanți: Florin Tănase, Olimpiu Moruțan, Daniel Bîrligea, Valentin Mihăilă, Ianis Hagi, Dennis Man.
Forul național a mai menționat că atacantul Louis Munteanu a suferit o entorsă de gleznă miercuri seară și nu mai este disponibil pentru ultimele două meciuri din această fereastră a echipei naționale.
CITEȘTE ȘI: Derby incendiar la handbal masculin: Poli Timişoara – Dinamo Bucureşti
România vine după două înfrângeri în primele două meciuri din Grupa B4 a Ligii Națiunilor, 1-2 în deplasare cu Suedia și 2-4 acasă cu Bosnia și Herțegovina. Polonia a remizat cu Bosnia, scor 0-0, iar apoi a cedat în Suedia, scor 1-3.
Meciul Polonia – România este programat vineri, de la ora 21:45, ora României, pe Stadionul Narodowy din Varșovia, potrivit Mediafax.
Sursa foto: arhivă Federația Română de Fotbal


