Peste 1.000 de verificări pentru terenurile neîngrijite din Timișoara. Poliția Locală a aplicat amenzi de 184.000 de lei

Peste 1.000 de verificări pentru terenurile neîngrijite din Timișoara. Poliția Locală a aplicat amenzi de 184.000 de lei

Peste 1.000 de verificări pentru terenurile neîngrijite din Timișoara. Poliția Locală a aplicat amenzi de 184.000 de lei

Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului au continuat verificările pentru luarea de măsuri legale în cazul proprietarilor de terenuri de pe raza Municipiului Timișoara care nu își îngrijesc și nu cosesc vegetația crescută din abundență pe acestea, de foarte multe ori terenurile transformându-se în focare de infecție deoarece sunt depozitate, în unele cazuri, și cantități mari de deșeuri, precum și în surse reale de infestare cu plante alergene precum ambrozia.

Astfel, în ultimele cinci luni, cu precădere de la începutul verii, au fost identificate și luate măsurile legale în cazul a 329 proprietari de terenuri în urma a 1041 acțiuni de verificare și reverificare a terenurilor aflate în evidențe.

Astfel, au fost aplicate 271 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 104.000 lei conform HCL 117/2024 pentru neasigurarea salubrizării, cosirea buruienilor, a vegetației ierboase, a arbuștilor de pe terenurile situate în intravilanul municipiului.

În ceea ce privește existența plantei alergene ambrozia, după ce anterior au fost transmise somatii de către Primărie, polițiștii locali au trecut la verificări, fiind aplicate 56 de sancțiuni cu avertisment conform Legii 62/2018 urmând a se efectua în continuare reverificări.

CITEȘTE ȘI: Cele mai scumpe și cele mai ieftine cartiere din Timișoara, în funcție de prețurile apartamentelor

Alte două sancțiuni cu valoare de 80.000 de lei au fost aplicate la OUG 195/2005 privind protecţia mediului în cazul unor terenuri pe care, pe lângă vegetația ierboasă crescută din abundență, se aflau depozitate și cantități semnificative de deșeuri. În toate cazurile se impune și termen de cosire, respectiv igienizare.

Printre zonele în care s-au constatat probleme se află Strazile Neajlov, Emil Botiș, Emil Bota, Pelinului, Dr. Iuliu Coste, Lt. Ovidiu Balea, Paul Constantinescu, Ion Ionescu de la Brad, Bujorilor, Calea Moșniței, Nicolae Titulescu, Calea Buziașului, Torontalului, Armoniei, Albăstrelelor, Mureș, Anemonelor, Timocului.

Sancțiunile prevăzute pentru necosirea buruienilor, vegetației ierboase și lemnoase de pe terenurile virane deținute sub orice formă, precum și din jurul imobilelor se sancționează cu amenzi între 2000 și 2500 de lei, conform HCL 117/2024.

Potrivit Legii 62/2018 privind combaterea buruienii ambrozia, în cazul nerespectării măsurilor impuse în urma aplicării avertismentului, amenzile pot fi între 1.000 lei și 5.000 lei pentru persoanele fizice și între 10.000 lei și 20.000 lei pentru persoanele juridice.

Cetatenii pot semnala astfel de situații la numerele de telefon ale Dispeceratului Poliției Locale 0256.968 sau 0256.246.112 ori pe emailul contact@politialoctm.ro.


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *