
Accident mortal pe o şosea din judeţul Timiş
Marţi, 22 septembrie, în jurul orei 20:50, polițiștii orașului Sânnicolau Mare au fost sesizați de către un bărbat cu privire la faptul că, în localitatea Variaș, ar fi avut loc un accident rutier.
Un echipaj s-a deplasat de urgență la fața locului, unde, din primele verificări, agenţii au constatat faptul că un bărbat, de 48 de ani, ar fi condus un autoturism dinspre localitatea Gelu înspre localitatea Periam, iar la un moment dat, ar fi surprins și accidentat două femei care se aflau angajate în traversarea drumului public, pe trecerea pentru pietoni, a transmis IPJ Timiş.
În urma impactului, din nefericire, a rezultat decesul unei femei, în vârstă de 53 de ani, și rănirea alteia, în vârstă de 39 de ani.
Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.


