
Accident în Timișoara, tânăr luat cu salvarea
Marți seara, o femeie de 30 de ani a condus un autoturism pe bulevardul Take Ionescu, dinspre Calea Lugojului, iar la un moment dat, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism ce circula regulamentar, condus de către un bărbat de 24 de ani.
În urma impactului a rezultat o victimă, respectiv un bărbat de 32 de ani, pasager în autoturismul condus de femeia de 30 de ani, care a fost transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Ambii șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
A fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.


