
Pompierii timișeni care au ajutat la stingerea incendiilor din Serbia s-au întors acasă
Pompierii timișeni care au acționat timp de două săptămâni pentru stingerea incendiilor în Republica Serbia s-au întors acasă.
Din cadrul ISU Timiș, în misiunea din Serbia au participat: locotenent Kiss Andrei Deni; plutonier adjutant șef Nedici Miladin; plutonier adjutant șef Pontos Andrei; plutonier adjutant Temelie Cătălin; plutonier Cătana Viorel Alexandr; plutonier Ionuț-Alexandru Cioană; plutonier Grohoteanu Petru Liviu; lutonier Iochim Cosmina; plutonier Josić Zoran; plutonier Moldovan Florin; sergent major Takács Norbert-József; sergent major Adelin Băleanu; soldat Tomici Davor.

”Misiunea se încheie, dar rămâne în urmă munca unei echipe care și-a făcut datoria cu responsabilitate și profesionalism”, transmite ISU Timiș.
CITEȘTE ȘI: Banatul, sub două coduri galbene: caniculă și vijelii în aceeași zi
România a trimis în Serbia, la finalul lunii august, un modul terestru de intervenție, format din pompieri și tehnică specializată pentru stingerea incendiilor de pădure. Modulul terestru a fost format din 69 de persoane și 15 mijloace tehnice din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență și al unităților subordonate.
Pompierii care au participat la misiune provin din județele Arad, Bihor, Brașov, Hunedoara, Ialomița, Sălaj, Sibiu, Timiș și Vâlcea.


