Şcoala gimnazială din Dudeştii Noi, mult mai primitoare

Şcoala gimnazială din Dudeştii Noi, mult mai primitoare

Școala gimnazială din comuna Dudeştii Noi, de lângă Timişoara, a devenit mult mai primitoate pentru elevi şi dascăli. La modernizarea unităţii de învăţământ, investiţie începută cu fonduri europene, a pus umărul şi Consiliul Judeţean Timiş.

„Am fost la Dudeștii Noi, unde am sprijinit cu 5 milioane de lei modernizarea Școlii Gimnaziale. Este primul dintre parteneriatele pe care le-am încheiat cu primăriile din județ care ajunge la final.

Fondurile alocate au permis administrației locale să finalizeze o investiție începută cu fonduri europene.

Este exact motivul pentru care am decis să schimbăm modul în care Consiliul Județean se raportează la primăriile din Timiș. Nu vreau ca proiecte importante să rămână neterminate doar pentru că o comună sau un oraș nu au suficienți bani pentru a acoperi partea de cofinanțare sau cheltuielile care nu pot fi decontate din fonduri europene.

Investiția de la Dudeștii Noi se ridică la peste 16,6 milioane de lei si a însemnat reabilitarea, modernizarea, extinderea și dotarea școlii. Contribuția Consiliului Județean, de 5 milioane de lei, a fost folosită pentru cheltuielile neeligibile ale proiectului.

Din aceasta toamnă, copiii din Dudeștii Noi vor învăța într-o școală modernă.

Şcoala gimnazială din Dudeştii Noi, mult mai primitoare

Dudeștii Noi este primul astfel de parteneriat finalizat anul acesta, dar nu va fi singurul. Repet ceea ce am spus în ultimii doi ani: intervenim acolo unde sprijinul Consiliului Județean poate face diferența dintre un proiect blocat și o investiție dusă până la capăt. Pentru că nu ținem cont de culoarea politică a administrației”, a transmis Alfred Simonis, preşedintele Consiliului Judeţean Timiş.

CITEŞTE ŞI: Preţuri reduse la mica publicitate!


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *