Foști deținuți politici, supraviețuitori ai deportărilor în Bărăgan și urmași ai victimelor regimului comunist s-au reunit joi, 16 iulie, la Monumentul Rezistenței Anticomuniste din Banat. Ceremonia a marcat 77 de ani de la executarea primului lot de partizani anticomuniști din Munții Banatului.
La Monumentul Rezistenței Anticomuniste din Banat, aflat în zona Pădurea Verde din Timișoara, în vecinătatea Muzeului Satului Bănățean, a avut loc slujba anuală de pomenire a victimelor regimului comunist și a celor care au luptat împotriva instaurării dictaturii.
La ceremonie au participat conducerile și membri ai Asociației Foștilor Deținuți Politici din România – filiala Timiș. O parte dintre cei prezenți sunt și membri ai Asociației Foștilor Deportați în Bărăgan, cele două organizații reunind supraviețuitori, urmași și familii lovite direct de represiunea comunistă.
A fost oficiat un parastas în memoria celor uciși, întemnițați, torturați sau deportați, urmat de depuneri de coroane la monumentul cunoscut și sub numele de „Mormântul Celor Fără de Morminte”.
Data de 16 iulie a fost aleasă de filiala Timiș a Asociației Foștilor Deținuți Politici drept Ziua Victimelor și a Rezistenței Anticomuniste din Banat. În fiecare an, ceremonia readuce în atenția publică una dintre cele mai dure pagini ale represiunii din primii ani ai regimului comunist.
Cinci condamnări la moarte
La 16 iulie 1949, în fostul poligon militar de la Pădurea Verde, au fost executați cinci membri importanți ai rezistenței armate din Munții Banatului:
Spiru Blănaru, Petru Domășneanu, Ion Tănase, Petru Pușchiță, zis „Mutașcu”, și Romulus Marițescu, zis „Fert”.
Cei cinci fuseseră condamnați la moarte prin împușcare prin Sentința nr. 1091 din 25 iunie 1949 a Tribunalului Militar Timișoara. Procesul s-a desfășurat între 21 și 25 iunie, pe fondul unei ample campanii propagandistice organizate de autorități, care cereau public pedepsirea exemplară a partizanilor.
Din acest motiv, formularea potrivită nu este că partizanii au fost executați „fără proces”. A existat formal un proces, însă acesta a fost unul politic, pregătit de conducerea Ministerului de Interne, a Securității, a Ministerului Justiției și a Partidului Comunist. Ancheta fusese condusă la Timișoara sub supravegherea lui Alexandru Nicolschi, unul dintre principalii responsabili ai aparatului represiv, iar tortura a fost folosită împotriva celor arestați.
Verdictul fusese, practic, stabilit înainte ca judecătorii militari să intre în sală.
Rezistența din Munții Banatului
Grupările conduse de Spiru Blănaru, Petru Domășneanu și Gheorghe Ionescu au activat mai ales în zona Teregova și în Munții Semenic. Ele s-au format într-o perioadă în care noul regim comunist elimina partidele politice, aresta adversarii, confisca proprietățile și impunea controlul sovietic asupra instituțiilor statului.
În noaptea de 12 spre 13 ianuarie 1949, partizanii au atacat postul de jandarmi din Teregova și au eliberat mai mulți membri ai rezistenței care fuseseră arestați. La 21 februarie au avut loc confruntări armate cu trupele Securității în zona Pietrele Albe. Riposta regimului a fost masivă. Satele au fost puse sub presiune, susținătorii partizanilor au fost arestați, iar familiile lor au fost supuse confiscărilor, izolării și deportării.
Majoritatea membrilor grupurilor au fost capturați în lunile februarie și martie 1949. Petru Domășneanu fusese prins în noaptea de 7 spre 8 februarie, iar Spiru Blănaru a fost arestat ulterior.
Represiunea nu s-a încheiat cu execuția din 16 iulie. Ceilalți membri ai lotului, condamnați inițial la ani grei de detenție sau la muncă silnică pe viață, au fost uciși la 2 august 1949 în unul dintre așa-numitele „transporturi ale morții”, cu încălcarea chiar și a sentințelor pronunțate de justiția regimului.
„Mormântul Celor Fără de Morminte”
Monumentul de la Pădurea Verde a fost ridicat din inițiativa Asociației Foștilor Deținuți Politici din România – filiala Timiș, pe locul asociat execuțiilor.
Cele 43 de plăci din granit negru poartă numele unor oameni executați, morți în anchete și închisori, deportați sau uciși în timp ce încercau să treacă frontiera. Crucea și movila acoperită de pământ dau monumentului forma unui mormânt simbolic pentru victimele ale căror trupuri nu au fost niciodată înapoiate familiilor.
Ceremonia din 16 iulie nu îi pomenește numai pe cei cinci executați în 1949. Îi reunește simbolic pe partizanii din munți, pe deținuții politici, pe țăranii care s-au opus colectivizării, pe deportații în Bărăgan și pe familiile care au purtat decenii întregi stigmatul de „dușmani ai poporului”.
La 77 de ani de la execuțiile de la Pădurea Verde, foștii deținuți politici și deportații rămași în viață sunt tot mai puțini. Mărturia lor și ceremonia organizată anual la Timișoara păstrează însă deschisă memoria unei rezistențe pe care regimul comunist a încercat mai întâi să o zdrobească, iar apoi să o șteargă din istorie.
