
Polițiștii rutieri au fost sesizați, vineri după-amiază, cu privire la producerea unui accident produs în municipiul Timișoara.
Din primele cercetări efectuate la fața locului a reieșit faptul că un bărbat, de 65 de ani, a condus un autoturism pe Bulevardul Iuliu Maniu, dinspre Calea Șagului înspre Bulevardul Dâmbovița, iar la intersecția cu strada Filateliei ar fi efectuat un viraj la stânga, intrând în coliziune cu un tramvai condus de un bărbat în vârstă de 58 de ani, care se deplasa în aceeași direcție de mers, a informat IPJ Timiş.

În urma impactului a rezultat rănirea şoferului, acesta fiind transportat la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale.
Ambii conducători de vehicule au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative.
Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă și continuă cercetările în vederea stabilirii tuturor cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier.
CITEŞTE ŞI: Şofer de tir din Turcia, dus direct în arest! A fost prins băut la volan de două ori în câteva ore
Sursa foto: Info Trafic Timişoara


