Școala de Balet „Denisse” a adus eleganța baletului pe scena Teatrului Național din Timișoara

Școala de Balet "Denisse" a adus eleganța baletului pe scena Teatrului Național din Timișoara

În fața unei săli arhipline, elevii Școlii de Balet „Denisse” din Timișoara au prezentat pe scena Teatrului Național „Mihai Eminescu” spectacolul de balet clasic Balul Absolvirii, un eveniment care a marcat finalul unui an de studiu plin de muncă, disciplină și pasiune pentru arta dansului.

Cu eleganța unei epoci de altădată și prospețimea tinereții, ansamblul Școlii de Balet „Denisse” a interpretat baletul „Balul Absolvirii”, unde fiecare privire, fiecare gest și fiecare pas au conturat o poveste plină de rafinament, umor și grație. Emoția întâlnirii cu publicul și ropotele de aplauze care au însoțit reprezentația până la final au răsplătit efortul depus de tinerii artiști.

Spectacolul a avut loc în a doua parte a lunii mai, pe scena Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Timișoara, și a reunit dansatori de toate vârstele. Alături de interpreții baletului „Balul Absolvirii”, au urcat pe scenă și cei mai mici elevi ai școlii, pepiniera artistică a Școlii de Balet „Denisse”, care au prezentat momente coregrafice inspirate din repertoriul marilor balete clasice, precum și creații de dans de caracter și dans modern-contemporan.

Sub coordonarea coregrafei și maestrei de balet Denisa Imbrea, Școala de Balet „Denisse” continuă să ofere copiilor și adolescenților o pregătire artistică complexă, bazată pe rigoare tehnică, dezvoltare creativă și experiențe scenice de calitate.

Școala de Balet "Denisse" a adus eleganța baletului pe scena Teatrului Național din Timișoara

Au început înscrierile pentru Școala de Vară Denisse – Ediția a XII-a

După succesul spectacolului de final de an, Școala de Balet „Denisse” anunță lansarea înscrierilor pentru „Dezvoltă-ți tehnica. Antrenează-ți pasiunea. Uimește prin artă!” – Intensive Summer School 2026, ajunsă la cea de-a 12-a ediție.

Programul este dedicat copiilor și adolescenților – fete și băieți – și oferă oportunitatea de a aprofunda diferite stiluri de dans și metode de pregătire artistică într-un mediu profesionist și creativ.

Programul include:

  • Balet clasic – studii, poante și repertoriu de ansamblu;
  • Dans modern-contemporan;
  • Dans de caracter;
  • Dans tradițional românesc;
  • Antrenament Floor Barre – forță, mobilitate și stretching.

Participarea se face în limita locurilor disponibile.

Formular de înscriere:
https://forms.gle/TJNJcawCaFbZDQQF7

Mai multe informații:
www.ballet-denisse.ro

Lecție demonstrativă deschisă publicului

Înaintea începerii Școlii de Vară, Școala de Balet „Denisse” organizează o lecție demonstrativă de balet clasic, dedicată părinților, copiilor și tuturor celor interesați să descopere activitatea desfășurată în sala de balet.

Evenimentul se adresează atât părinților care iau în considerare înscrierea copiilor la cursuri, cât și elevilor din grupele mici care doresc să observe evoluția colegilor mai mari și nivelul la care pot ajunge prin muncă și perseverență. De asemenea, activitatea este deschisă persoanelor din exterior care doresc să cunoască procesul de formare artistică al unui dansator.

Participanții vor putea asista la o lecție de balet clasic – fundamentul pregătirii tehnice și artistice – și vor descoperi rezultatele anilor de muncă, disciplină și dedicare.

Data: 20 iunie 2026
Ora: 10:30
Locația: Denisse Ballet School

Locurile sunt limitate la 10 participanți, iar accesul se face exclusiv pe baza formularului de înscriere și a confirmării prealabile.

Formular de înscriere:
https://forms.gle/V6MV1n7QNsGBBarz6

Prin activitățile sale educaționale și artistice, Școala de Balet „Denisse” contribuie de peste un deceniu la formarea noilor generații de dansatori, oferind copiilor și tinerilor oportunitatea de a se dezvolta prin artă, disciplină și expresie creativă.

Școala de Balet "Denisse" a adus eleganța baletului pe scena Teatrului Național din Timișoara

Toate aceste proiecte sunt coordonate și realizate de coregrafa și maestra de balet Denisa Imbrea, fondatoarea Școlii de Balet „Denisse”, care de peste 12 ani contribuie la formarea artistică a copiilor și tinerilor din Timișoara. Prin activitatea sa pedagogică și artistică, aceasta urmărește nu doar dezvoltarea tehnică a elevilor, ci și cultivarea disciplinei, încrederii în sine, sensibilității artistice și a dragostei pentru dans. De-a lungul anilor, sute de copii au descoperit prin intermediul său frumusețea artei dansului, beneficiind de oportunități de învățare, dezvoltare și exprimare artistică pe scenă.

Persoană de contact:
Denisa Imbrea
Școala de Balet „Denisse”

CITEŞTE ŞI: „Cupolă de foc” deasupra Europei: Primul mare val de caniculă lovește și România, iar temperaturile vor fi greu de suportat


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *