Fotbal – Cupa Satelor: Școala din Giroc va reprezenta Timișul la faza regională
La Giroc s-a desfășurat recent faza finală pe județul Timiș a competiției Cupa Satelor la Fotbal Penny, la categoria de vârstă U11.
Întrecerea este rezervată echipelor de elevi (născuți după 1 ianuarie 2015) ale școlilor gimnaziale din satele și comunele din România.
Organizator este Federația Română de Fotbal prin departamentul Grow, în parteneriat cu asociațiile județene.
Oficialii AJF Timiș i-a premiat pe cei mici, evidențiind implicarea, talentul și spiritul lor de fair-play.
CITEȘTE ȘI: Interceptări explozive în dosarul șefului ARR: saci cu bani, examene trucate și zeci de mii de euro la fiecare sesiune
Au participat școlile gimnaziale din Darova, Ghilad, Giroc și Variaș.
Astfel de evenimente contribuie la promovarea fotbalului în rândul tinerilor și la descoperirea viitoarelor talente.
Școala din Giroc este câștigătoarea etapei județene, urmând să reprezinte Timișul la faza regională.


