Avertizare meteo: Vânt și ploi în toată țara, ninsori la munte

Avertizare meteo: Vânt și ploi în toată țara, ninsori la munte

Avertizare meteo: Vânt și ploi în toată țara, ninsori la munte

Meteorologii au emis, miercuri, o avertizare privind vânt puternic și ploi pentru toată țara, iar pentru zona de munte, la peste 1.800 de metri, sunt prognozate ninsori și strat de zăpadă.

Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), temporar vor fi intensificări ale vântului, joi în sudul și sud-estul țării și izolat în rest, vineri în zonele vestice, iar de vineri noapte până sâmbătă seara în regiunile estice, cu viteze în general de 40…50 km/h. La munte vor fi rafale de 70…80 km/h.

Începând din dimineața zilei de joi, vor fi ploi moderate cantitativ în cea mai mare parte a țării. Ploile vor avea și caracter de aversă, iar vineri și sâmbătă vor fi însoțite izolat de descărcări electrice și vor fi condiții de grindină.

CITEȘTE ȘI: Interceptări explozive în dosarul șefului ARR: saci cu bani, examene trucate și zeci de mii de euro la fiecare sesiune

Până sâmbătă, se vor acumula cantități de apă de 20…25 l/mp și izolat de 50…70 l/mp.

În Carpații Meridionali, iar din noaptea de vineri spre sâmbătă și în Carpații Orientali, la peste 1800 m altitudine, temporar va ninge și se va depune strat de zăpadă cu grosimi în medie de 10…20 cm.


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *