Emiterea rovinietei și a peajului poate fi îngreunată sâmbătă, 28 februarie

rovinieta 4

Emiterea rovinietei și a peajului poate fi îngreunată sâmbătă, 28 februarie.

CNAIR informează utilizatorii rețelei de drumuri naționale, drumuri expres și autostrăzi din Romania că, în data de 28.02.2026, în intervalul orar 10:30 – 11:30 și 14 – 16, din cauza efectuării unor operațiuni de optimizare a infrastructurii tehnice a Direcției Generale Permise de Conducere si Înmatriculări (DGPCI) din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (MAI), serviciile utilizate pentru interogarea bazelor de date administrate de aceasta vor fi indisponibile.

În aceste condiții, emiterea rovinietei și a peajului prin intermediul Sistemului Informatic de Emitere, Gestiune, Monitorizare și Control al Rovinietei – SIEGMCR poate fi îngreunată, iar serviciile conexe pot deveni temporar indisponibile pe durata intervenției.

Reamintim utilizatorilor că, în cazul în care circulă pe rețeaua națională de drumuri fără a deține rovinietă valabilă, aceasta poate fi achiziționată până la ora 24 a zilei respective. De asemenea, peajul poate fi achitat cel târziu până la ora 24:00 a zilei următoare celei în care a fost efectuată trecerea.

CITEȘTE ȘI: Timiș: Puține posturi vacante complete pe perioadă nedeterminată în învățământ


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *