Timișoara devine capitala șahului românesc

Timișoara devine capitala șahului românesc

Federația Română de Șah a anunțat că sezonul competițional 2026 va debuta în forță la Timișoara, oraș care va găzdui unele dintre cele mai importante campionate naționale individuale din calendarul intern, întreceri dedicate tuturor categoriilor de vârstă și nivelurilor de performanță.

În perioada 13-22 februarie, în orașul de pe Bega va fi organizat Campionatul Național Individual – Open, Senioare, Amatori și Dezlegări, competiție care va reuni cei mai buni jucători din România. Evenimentul va aduce la start aproximativ 200 de sportivi și beneficiază de un fond de premiere în valoare de 100.000 de lei, confirmând astfel importanța și nivelul ridicat al competiției.

Apoi, între 23 februarie și 1 martie 2026, Timișoara va găzdui Campionatul Național Individual „Educație prin Șah” – Copii și Juniori (U7– U17). Concursul va reuni aproximativ 400 de copii, alături de peste 400 de însoțitori, transformând orașul într-un veritabil centru al performanței și al educației prin sport. Miza este una deosebită: campionii fiecărei grupe de vârstă se vor califica la Campionatul Mondial FIDE U7 – U17, care va avea loc în Brazilia, în perioada 20 octombrie – 5 noiembrie 2026.

Astfel, drumul spre America de Sud începe la Timișoara, acolo unde talentul, munca și pasiunea vor fi răsplătite cu șansa de a concura pe cea mai înaltă scenă mondială. Înscrierile pentru toate competițiile sunt deschise și se realizează exclusiv pe platforma oficială turnee.frsah.ro.

CITEŞTE ŞI: Viitorul sună bine! Alexandru Mujat (CS Giroc-Chișoda), rezultate excelente la Campionatul Național Școlar de Șah ”Elisabeta Polihroniade”

„Prin organizarea acestor evenimente majore, Federația Română de Șah își reafirmă angajamentul ferm pentru dezvoltarea șahului la toate nivelurile, de la performanța de elită până la educația copiilor și juniorilor. În 2026, Federația pășește în al doilea secol de existență, marcând 101 ani de pasiune, excelență și dedicare față de sportul minții.

Astăzi, șahul românesc înseamnă o comunitate solidă și în continuă creștere: peste 30.000 de jucători legitimați, fiind a treia cea mai mare federație sportive din România; 15.000 de elevi care învață șahul prin programul național „Educație prin Șah”; competiții organizate în România cu participare din peste 50 de țări; 30 de medalii obținute la campionate europene și mondiale doar în anul 2025; o prezență digitală puternică, cu peste 1,3 milioane de utilizatori conectați la comunitatea românească de șah pe platformele internaționale (chess.com).

Federația Română de Șah invită toți iubitorii sportului minții să fie parte din acest început de an competițional de excepție, să susțină sportivii și să creadă în generațiile care vin”, se arată într-un comunicat al Federației Române de Șah.


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *