CSM Lugoj, învinsă pe teren propriu
Echipa de volei feminin CSM Lugoj a fost învinsă de formația CSO Voluntari cu scorul de 3-0 (25-22, 25-22, 25-15), duminică seară, în sala de sport „Ioan Kunst Ghermănescu” din orașul de pe Timiș, într-un meci din etapa a 11-a a Diviziei A1.
Cu acest succes, echipa ilfoveană a egalat campioana CSM Volei Alba-Blaj în fruntea clasamentului.
Georgiana Popa, cu 16 puncte, a fost cea mai bună de la oaspete, Nikola Radosova s-a remarcat cu 13 puncte, Denisa Ionescu cu 12 puncte, iar Hannah Duchesneau, cu 10 puncte.
De la gazde, cele mai bune au fost Claudia Tarin, cu 13 puncte, Yensy Kindelan Iznaga, cu 11 puncte, și Andra Artin, cu 10 puncte. În ierarhia primului eșalon feminin, CSM Lugoj ocupă locul al șaselea, cu 13 puncte.
CITEȘTE ȘI: Timișoara a câștigat derby-ul Banatului, după o revenire de senzație: CSU UVT – CSU Reșița 26-22 (8:12)
Pe primele trei poziții se află, în ordine, CSM Volei Alba-Blaj (27p), CSO Voluntari (27p) și CS Dinamo București (26p).
În etapa următoare, CSM Lugoj va juca sâmbătă pe terenul campioanei CSM Volei Alba-Blaj.
Sursa foto: facebook.com/voleicsmlugoj


