Municipalitatea anunță că a depus spre finanțare europeană proiectul de extindere a Școlii Gimnaziale nr. 7 „Sfânta Maria”

Finanțare europeană pentru extinderea Școlii Gimnaziale nr. 7 „Sfânta Maria”

Municipalitatea anunță că a depus spre finanțare europeană proiectul de extindere a Școlii Gimnaziale nr. 7 „Sfânta Maria”.

Primăria Municipiului Timișoara anunță că a depus astăzi pentru finanțare europeană proiectul de extindere a Școlii Gimnaziale nr. 7 „Sfânta Maria”, unde învață peste 1.600 de elevi. Este o investiție care va duce la eliminarea orelor în două schimburi și va asigura săli de clase moderne pentru elevi, dar și spații dedicate, astfel încât orele de sport, evenimentele școlare și activitățile extracurriculare să nu mai fie limitate de lipsa spațiului.

Proiectul municipalității prevede construirea unui nou corp de clădire cu patru niveluri, care va include 20 de săli de clasă și o sală multifuncțională pe două niveluri, potrivită atât pentru spectacole, cât și pentru activități sportive. Totodată, proiectul prevede instalarea unui lift destinat persoanelor cu dizabilități. În plus, noua clădire a școlii va fi prevăzută cu panouri fotovoltaice și solare, care vor reduce costurile de întreținere ale școlii.

Valoarea totală a proiectului este estimată la peste 33 de milioane de lei (TVA inclus), dintre care 23,2 milioane de lei reprezintă lucrările de construcție și montaj. Durata estimată a execuției lucrărilor este de 18 luni.

Proiectul „Extinderea corpului C1 pentru accesibilitate și educație incluzivă la Școala Gimnazială nr. 7 «Sfânta Maria», Timișoara, str. I.I. de la Brad nr. 2”, cod SMIS 357043, a fost depus pentru finanțare prin Programul Regional Vest 2021–2027, Intervenția Regională 6.1.BC – Școli și licee.

Reamintim, Primăria Municipiului Timișoara are în derulare mai multe proiecte de reabilitarea termică a unor școli importante, printre care Colegiul Tehnic „Henri Coandă” și clădirea de gimnazială a Liceului Teoretic „Jean Louis Calderon”.

CITEȘTE ȘI: Accident tragic pe Centura Timișoarei, între Șag și Giroc (foto)


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *