
Tânără accidentată la Sânnicolau Mare, după ce șoferul mașinii în care era a intrat într-un stâlp
Vineri seara, un tânăr de 20 de ani a condus un autoturism pe strada Axente Sever din localitatea Sânnicolau Mare, iar la un moment dat a ieșit cu mașina în afara părții carosabile și a intrat într-un stâlp.
În urma impactului a fost rănită o tânără de 20 de ani, pasageră în autoturism.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, a informat Poliția Timiș.
Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Sursa foto: IPJ Timiș


