
Sâmbătă, 20 decembrie 2025, orele 18, Sala Senatului UPT va găzdui concertul tradițional de colinde susținut de Corul Avocaților din Baroul Timiș, sub bagheta doamnei dirijor Mihaela-Codruța Niculescu.
”Concertul caritabil de colinde, aflat la cea de-a noua editie, va fi posibil atât prin dăruirea colegilor de cor, precum si prin receptivitatea publicului timișorean care a răspuns entuziast încă de la prima ediție, în 2016. Donațiile colectate cu ocazia edițiilor precedente au ajutat multe cauze sociale și culturale, motiv pentru care susținem cu entuziasm un nou concert sub bagheta doamnei dirijor Mihaela-Codruța Niculescu. In acest an, donațiile vor fi repartizate pentru copiii aflați în grija Asociației Ajungem Mari.
Bucuria de a cânta, cu o astfel de ocazie sacră, va fi amplificată de ospitalitatea gazdelor, prin conducerea Universității Politehnica precum și de invitații acestei ediții. Sperăm ca atmosfera pe care o vom crea să fie un îndemn să ne bucurăm unii de altii, precum și să contribuim la ameliorarea vieții unor copii ”, a declarat inițiatorul corului, av. Paul-Filip Ciucur.
Soliști vor fi Maria Istrate și Adela Mocan, la flaut Luca Niculescu, iar acompaniamentul de pian va fi asigurat de Amira Stănilă și Alida Ruset. Prezentator – Adina-Renate Motica.
Organizatorul concertului este Asociația Sunetul Legii, iar intrarea este liberă.
Donațiile se pot face în contul:
RO10BACX0000001288517000 cu textul: “Concert avocați” sau direct prin scanarea codului QR; Beneficiar: Asociația “Ajungem Mari”


