
Un bărbat de 76 de ani s-a izbit cu mașina de un pom, în Timiș.
Miercuri, 17 decembrie, în jurul orei 15:40, polițiștii rutieri au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe DN 6, în localitatea Belinț.
Din primele cercetări efectuate la fața locului a rezultat faptul că un bărbat, de 76 de ani, a condus un autoturism pe DN 6, în dinspre Lugoj înspre Timișoara, iar la un moment dat ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a părăsit partea carosabilă și s-a oprit într-un copac.
În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea pasagerului conducătorului auto, respectiv un bărbat în vârstă de 75 ani. Acesta a fost transportat la spital în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Sursa foto: IPJ Timiș


