Dominic Fritz îl vrea pe Sorin Șipoș la Ministerul Apărării – surse

Dominic Fritz îl vrea pe Sorin Șipoș la Ministerul Apărării - surse

Senatorul USR de Timiş Sorin Șipoș, membru în Comisia de Apărare din Senat, șef al USR Timiș, lăsat în funcție de Dominic Fritz și vechi colaborator al acestuia, ar fi preferat pentru a prelua funcția de viitor ministru al Apărării, au declarat surse pentru Antena 3 CNN, potrivit stiripesurse.ro.

Conducerea USR se întrunește în ședință miercuri, de la ora 16.00. Anunțul desemnării la Ministerul Apărării ar putea fi făcut luni, potrivit surselor citate.

Dominic Fritz a afirmat că se aşteaptă că în acest an să fie numit un nou ministru al Apărării, după demisia lui Ionuţ Moşteanu, şi a declarat că se va consulta cu preşedintele Nicuşor Dan în această privinţă. Fritz consideră că Ministerul Apărării trebuie condus de oameni politici, „nu de tehnocraţi fără greutate politică”.

Ministrul Apărării a demisionat, în 28 noiembrie, după ce a fost acuzat că și-a falsificat CV-ul pentru a putea obține diverse funcții în stat. Ionuț Moșteanu și-a anunțat demisia într-o postare pe Facebook, precizând că face acest gest „cu asumare și respect față de Armata Română.”

Ministru interimar la Apărare e acum ministrul USR al Economiei, Radu Miruță.

Potrivit legii, interimatul în funcție poate dura 45 de zile, termen în care premierul trebuie să propună un nou ministru. Viitorul ministru al Apărării și vicepremier va fi propus de USR.


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *